Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Gravidele fără acte de identitate vor fi FOTOGRAFIATE la internarea în spital


Gravidele și mamele care nu prezintă niciun act de identitate în momentul în care se prezentă la spital pentru a naște, respectiv cu copilul bolnav la internare, vor fi fotografiate pentru a fi mai ușor de identificat în cazul în care își vor abandona pruncii în unitatea medicală. Anul trecut, în Spitalul Județean de Urgență Focșani au fost abadonați 26 de copii, dintre care 25 nou născuți. Trist este că numărul copiilor abandonați în spitale este în continuă creștere. Unii sunt abandonați încă de la naștere, alții atunci când sunt aduși la spital din cauza unor probleme de sănătate. 

Potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial, prin care se aprobă metodologia privind realizarea obligațiilor ce revin autorităților administrației publice locale, instituțiilor și profesioniștilor implicați în prevenirea și intervenția în cazurile de copii aflați în situații de risc de părăsire sau părăsiți în unități sanitare, dacă gravida sau mama nu prezintă un act de identitate la internare în vederea nașterii, respectiv internării cu al său copil ea trebuie fotografiată. De asemenea, polițiștii trebuie anunțați. „Dacă la momentul internării, gravida, mama se încadrează în situația prevăzută la articolul 2 lit. d medicul/ asistentul medical/ asistentul social din compartimentul de primire a urgențelor sau, după caz, din unitatea de primire a urgențelor are următoarele obligații: să solicite gravidei/ mamei completarea Formularului declarație prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre; să atașeze la Foaia de observație Formularul; să fotografieze gravida/ mama și să aplice fotografia pe Formularul declarație; să solicite organului de poliție competent la care este arondată unitatea sanitară desemnarea unui reprezentant care să se deplaseze de urgență la sediul unității sanitare în vederea identificării gravidei/ părintelui/ ocrotitorului legal/ însoțitorului care nu deține act de identitate”, se arată în ordin.
Mai exact, în momentul prezentării gravidei la spital, personalul medical are obligația de a solicita actul de identitate pentru a îi face o copie pe care o vor atașa la foaia de observație. În cazul internării copilului, cadrele medicale vor solicita atât actul de identitate al părintelui, însoțitorului, cât și certificatul de naștere al copilului. În cazul în care gravida se află în situație de risc, adică se află în imposibilitatea de a declara nașterea copilului și/ sau de a se ocupa de creșterea și îngrijirea acestuia întrucât nu deține act de naștere sau act de identitate, personalul medical trebuie să urmeze o serie de pași. În cazul în care gravida/ mama nu poate completa Formularul declarație din motive medicale, asistentul medical va avea această sarcină. Va trebui să facă această mențiune în formular. De asemenea, asistentul social va trebui să informeze gravida/ mama că nu poate părăsi unitatea sanitară fără bilet de învoire sau bilet de externare.

   26 de copii abandonați în Spitalul Județean, în 2014
 

Anul trecut, potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Focșani, 26 de copii au fost abandonați în secțiile de Neonatologie sau Pediatrie din cadrul unității. Un copilaș a fost abandonat în Secția de Pediatrie, iar restul în secția de Neonatologie. Medicii ne-au precizat că 25 de nou născuți au fost abandonați în Secția de Neonatologie, iar mamele acestora au solicitat reprezentanților Spitalului Județean luarea unor măsuri de protecție pentru că nu vor sau nu pot să îi ia acasă, pentru a le oferi îngrijirea și dragostea de care au nevoie. De asemenea, au fost cazuri în care mamele au solicitat protecție socială pentru că cei mici sufereau de un handicap grav, iar altele au susținut că au o situație financiară precară și fiindcă au mai mulți copii acasă, nu-și permit încă unul. Nu au lipsit nici mamele care și-au abandonat copiii fără nicio explicație.
Înainte ca noul ordin să fie adoptat, procedura era următoarea: în momentul în care aceste mame au anunțat că nu vor să își ia pruncii acasă, se solicita intervenția specialiștilor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), care încercau, prin consiliere psihologică, să le convingă pe mame să revină asupra deciziei. Cum acest lucru nu prea era posibil, se făceau procedurile legale pentru plasarea micuților în grija unor asistenți sociali. „Când o mamă ne comunică că nu vrea să își ia copilul acasă și nu fuge din spital, noi anunțăm specialiștii DGASPC. Aceștia vin și fac consiliere cu mamele, în încercarea de a le face să se răzgândească. Cum aceste proceduri nu au avut rezultat, s-au făcut procedurile legale, iar cei mici sunt dați în grija unor asistenți maternali”, ne declara Alina Cosma, la începutul acestei luni.
Copilașii abandonați stau în spital 15 zile, înainte de a fi plasați asistenților maternali, asta în condițiile în care nu au probleme de sănătate. 25 dintre copii abandonați au fost predați asistenților maternali, iar unul a ajuns în centrul maternal.
Potrivit specialiștilor, mamele care își abandonează copiii în spitale sunt mai puțin educate și au o situație financiară precară. De asemenea, de cele mai multe ori, ele au convingerea că acolo copilul le este bine îngrijit, iar prezența lor alături de acesta o consideră mai puțin importantă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?