Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

ISTORIA FOTBALULUI ÎN IMAGINI. 29 de ani de la cucerirea titlului naţional de către Unirea Dinamo Focşani


Fotbalul focșănean se mândrește de-a lungul istoriei sale cu multe rezultate notabile, obținute de echipele care au reprezentat cu cinste cluburile care au funcționat de-a lungul timpului în orașul de pe Milcov. În acest an, se împlinesc 29 de ani de când singura echipă de juniori republicani II din Vrancea, Unirea Dinamo Focșani, a câștigat titlul de campioană națională, după ce a participat la turneul final organizat la Bușteni.
Mai mulți fotbaliști care au pus umărul la această performanță au ajuns să activeze ulterior la cluburi din prima ligă (Ionică Serea, Claudiu Manta, Sorin Colceag), dar și la echipe din ligile a doua și a treia (Dănuț Savin, Cristi Dragu, Marian Brutaru, Titi Munteanu, Ioan Petrică, Stănel Saragea), iar în anul 1986, mulți dintre ei au pus umărul la promovarea echipei de seniori a Unirii Focșani în fosta Divizie B. Un mare merit în obținerea titlului de campion național l-a avut și antrenorul Puiu Oprișan, un om cu o ambiție deosebită și devotament, un sufletist care s-a pus mereu în slujba fotbalului vrâncean.

Artizanii medaliilor de aur obținute la Bușteni (Prahova) au fost cei din fotografia prezentată la acea dată de ziarul Sportul Românesc: rândul de sus Doru Åžerbănescu (delegat), Puiu Oprișan (antrenor), Adrian Pamfil, Cristi Dragu, Dănuț Savin, Marian Brutaru, Vasile Munteanu, Claudiu Manta, Maricel Dragomir, Stănel Saragea (căpitan); rândul de jos: Cornel Crăciun, Lică Alecsandrescu, Ioan Petrică, Ionică Serea, Bogdan Lupu, Rică Oroveanu și Constantin Crețu.
În a doua fotografie se află echipa Unirea Focșani în sezonul 1979, sezon în care a reușit să promoveze în Divizia B. Rândul de sus: Paraschiv, Zaiț, Pastia, Galan, Anghel, Sima, Costea, Gheorghiu, Stancu (antrenor); rândul de jos: Manolache, Chioveanu, Liciu, Titi Rusu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?