Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Noul sediu al Tribunalului Vrancea și al Judecătoriei Focșani, gata până cel târziu în 2020


Actul de justiție se va desfășura, peste câțiva ani, într-un Palat de Justiție nou. Prin Memorandumul adoptat în ședința de miercuri a Guvernului, s-a aprobat demararea unui program național de investiții pentru perioada 2015-2020, pentru reabilitarea sediilor instanțelor, dar și execuția unor noi sedii în mai multe orașe din țară, printre care și Focșani. Terenul pe care se va construi noul sediu al instanțelor din Focșani se află pe strada Lupeni nr.7, iar anul acesta conducerea Tribunalului a primit bani să împrejmuiască terenul, în suprafață de peste 11.000 mp, pe care urmează a fi construit Palatul de Justiție.
    Vineri, s-a încheiat vizita în România a unui grup de experți din cadrul Agenției Publice pentru Patrimoniu Imobiliar al Justiției din cadrul ministerului francez al justiției. Desfășurată la solicitarea ministrului român al Justiției, Robert Cazanciuc, în perioada 8-12 decembrie, vizita experților francezi a presupus întâlniri cu angajații direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Justiției pentru împărtășirea experienței în materia standardizării construirii și administrării infrastructurii instanțelor judecătorești.
     „Vizita experților francezi a coincis cu un moment foarte important pentru sistemul de justiție din România, respectiv aprobarea de către Guvern în ședința de miercuri, 10 decembrie 2014, a Memorandumului pentru demararea Programului național de consolidare a infrastructurii instanțelor de judecată și a parchetelor de pe lângă acestea aflate în municipiile reședință de județ, dar și realizarea cartierului pentru justiție în București. Din punctul nostru de vedere este pasul firesc pe care trebuie să îl facem pentru consolidarea sistemului judiciar pentru că, doar un cadru normativ, fără un suport imobiliar adecvat desfășurării actului de justiție, nu poate asigura cetățenilor și magistraților condiții pentru a avea o justiție rapidă și eficientă”, a spus ministrul Justiției.
     În ceea ce privește parchetele, programul de investiții se va derula în perioada 2015-2019 și presupune finalizarea lucrărilor de investiții aflate în curs de execuție   sau construirea unor noi sedii pentru parchetele de pe lângă instanțele din mai multe județe, printre care și Vrancea. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?