Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Fiscul nu şi-a îndeplinit planul de încasări


Finanțiștii vrânceni nu și-au îndeplinit programul de încasări stabilit pentru luna noiembrie, arată o situație realizată la nivelul Direcției generale Regionale a Finanțelor Publice Galați. Programul de încasări stabilit pentru noiembrie era de 59,48 milioane lei iar finanțiștii vrânceni au avut încasări de 59 milioane lei, adică 99,19%. De altfel, doar două administrații județene au realizat programul de încasări, în Brăila și Galați. Noroc de încasările realizate în urma activităților vamale care au ridicat nivelul încasărilor la nivelul regiunii și îndeplinirea programului stabilit de Ministerul Finanțelor Publice. „Apreciem încă o dată aportul structurilor vamale în realizarea programului de încasări din luna noiembrie”, a ținut să menționeze  Eugen Ciorici, directorul general al DGRFP Galați, care a arătat că așteaptă o mai susținută implicare din partea organelor fiscale și, îndeosebi, a celor două AJFP-uri (Buzău și Tulcea) ce nu au realizat integral planul de încasări în primele unsprezece luni ale anului 2014, adică 95,41% și, respectiv 98,1%.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?