Ediția: Vineri 20 Iunie 2025 Nr. 6903

Liviu Nedelcu expune în Republica Moldova


Pictorul Liviu Nedelcu și-a expus lucrările la Muzeul Național de Artă al Republicii Moldova. Versinajul expoziției a avur loc ieri, lucrările sale putând fi admirate până pe 11 ianuarie 2015.
„Centrul Cultural Vrancea vă aduce la cunoștință vernisajul pictorului Liviu Nedelcu realizat în colaborare cu Muzeul Național de Artă al Republicii Moldova, care deschide în cinstea Zilei Naționale a României expoziția «Drumul spre înălțare»! Pictorul Liviu Nedelcu expune la Muzeul Național de Artă al Moldovei. Liviu Nedelcu a absolvit Facultatea de Artă din Iași, la secția Pictură, sub îndrumarea profesorului Dan Hatmanu. Artistul a participat la expoziții de grup, anuale și biennale începând din 1985. În anul 1993, a câștigat premiul UAP-ului din România, iar în 1994, premiul UAP-ului din Moldova. Expoziția «Drumul spre înălțare» este organizată de Ambasada României în Republica Moldova și Institutul Cultural Român «Mihai Eminescu» la Chișinău în colaborare cu Muzeul Național de Artă al Moldovei. Manifestarea artistică face parte dintr-o serie de evenimente prezentate de Ambasada României în Republica Moldova și Institutul Cultural Român «Mihai Eminescu» la Chișinău, pentru a marca Ziua Națională a României”, se arată într-un comunicat de presă al Centrului Cultural Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?