Ediția: Sâmbătă 12 Iulie 2025 Nr. 6919
Ediția: Sâmbătă 12 Iulie 2025 Nr. 6919

Poliţiştii desfăşoară operaţiunea „Alcohol&Drugs“; vineri va fi o acţiune maraton

ROADPOL – ALCOOL ȘI DROGURI – CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR VRÂNCENI PENTRU SIGURANȚA RUTIERĂ PE DRUMURILE PUBLICE DIN JUDEȚ

Începând de astăzi (luni-n.r.) și până duminică, 22 iunie, polițiștii rutieri vrânceni desfășoară acțiunea coordonată la nivel național, „Alcohol&Drugs”, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), pentru combaterea conducerii pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive. Polițiștii acționează pentru a reduce riscul rutier pe drumurile publice și pentru a preveni accidentele produse pe fondul conducerii sub influența alcoolului și a drogurilor, folosind pe parcursul întregii săptămâni mijloacele tehnice din dotare, inclusiv aparate etilotest, etilometru și drugtest.

Vineri, 20 iunie, este organizată operațiunea „Alcohol&Drugs Marathon”, în cadrul căreia polițiștii rutieri vor desfășura timp de 24 de ore, preponderent acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive. Până în prezent, în Vrancea s-au produs 35 de accidente rutiere grave, soldate cu 13 persoane decedate și 33 rănite grav. 36 de conducători auto au fost depistați conducând autovehicule pe drumurile publice în timp ce se aflau sub influența alcoolului, având concentrații de alcool peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Referitor la numărul infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, au fost constatate 32 de astfel de fapte. Celor 68 de conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind întocmite dosare penale.

Consumul de alcool sau droguri afectează vederea, atenția și timpul de reacție, crescând semnificativ riscul de accidente rutiere. Capacitatea redusă de concentrare și control al vehiculului, cauzată de aceste substanțe, poate avea consecințe grave în trafic. Nu conduceţi vehicule pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a acestor substanțe!

Nu uitați că vă puteți pierde dreptul de a conduce autovehicule pentru cel puțin 90 de zile, concomitent cu pedepse cu amendă cuprinsă între 9 și 20 de puncte amendă sau pedepse cu închisoarea, dacă conducătorul auto are o îmbibație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau se află sub influența substanțelor psihoactive.

Comunicat de presă IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?