Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Închisoare pentru dare de mită


Bărbatul care la începutul lunii septembrie a fost depistat în timp ce transporta materiale neferoase fără documente și a vrut să mituiască un polițist, de la Postul de Poliție Garoafa, a fost condamnat la închisoare. Magistrații Tribunalului Vrancea i-au aplicat o pedeapsă cu suspendare.
    „Condamnă pe inculpatul Cercel Mihail, pentru comiterea infracțiunii (…) de dare de mită (…) la 1 an și 6 luni închisoare (…) aplică inculpatului pedepsele complementare prev. de art. 66 lit.a,b C.pen «dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice», «dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat» pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii. (…) suspendă executarea pedepsei pe un interval de 2 ani. În temeiul art. 93 C. pen, pe durata termenului de supraveghere condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: – să se prezinte la Serviciul de Probațiune la datele fixare de acesta; – să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea; – să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; – să comunice informații privind locul de muncă, schimbarea locului de muncă; – să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. Să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunității. Stabilește obligația verificării respectării condițiilor impuse inculpatului în sarcina Serviciului de Probațiune Vrancea (…) Dispune confiscarea sumei de 200 lei consemnată la CEC Bank prin recipisa nr. 611697/1 din 03.09.2014. Obligă inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel”, se arată în soluția nstanței.
    Fapta a fost comisă la data de 2 septembrie. Bărbatul, care avea în mașină cantitatea de 300 kilograme materiale neferoase, respectiv aluminiu și cupru, a fost oprit în trafic la Garoafa. Polițistul i-a solicitat șoferului documentele de proveniență a mărfii, dar și pe cele de transport, moment în care conducătorul auto i-a spus că nu are așa ceva. Întrucât această faptă se sancționează cu amendă și confiscarea bunurilor, bărbatul, care nu a vrut să rămână fără ele, a încercat să o dea la pace cu omul legii, promițându-i acestuia o sumă de bani pentru a nu-i confisca aluminiul și cuprul.
Polițistul nu s-a lăsat mituit și pentru că bărbatul a tot insistat să primească banii, omul legii și-a anunțat superiorii. În urma denunțului făcut, a fost organizat un flagrant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?