Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

CNADNR cumpără utilaje de deszăpezire


CNADNR va plăti 146,6 milioane lei (33,1 milioane euro), cu TVA, pentru achiziția de autofreze de curățat zăpada și vehicule echipate pentru intervenții speciale pe timp de iarnă, cele mai multe unități urmând să fie livrate de compania italiană Fresia. Contractele au fost atribuite la 24 octombrie prin licitație deschisă, pentru cel mai mic preț. Pentru 11 din cele 12 loturi scose la licitație, contractele au fost adjudecate de Fresia, iar unul a fost atribuit firmei Grădinariu Import Export din București, potrivit unui anunț al CNADNR.
Fresia va livra autofrezele de curățat zăpada, de capacitate medie și mare, în vreme ce firma din București va furniza vehiculele echipate pentru intervenții speciale. Achiziția, estimată inițial la 180 milioane lei, va costa în total 118,2 milioane lei, fără TVA. Unitățile vor fi livrate direcțiilor regionale din București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași și Constanța.
Proiectul, care vizează prevenirea și combaterea înzăpezirii pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi, este cofinanțat din fonduri europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?