Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Anumite bănci au început să le ceară bani clienţilor cu depozite în euro


Clienții mari ai giganților bancari sunt puși în situația de a căuta alternative pentru a-și plasa banii după ce mai multe bănci cu operațiuni la nivel global, precum Credit Suisse, Goldman Sachs sau Bank of  New York Mellon, au început să „taxeze” depozitele în euro ale clienților mari, în urma deciziei Băncii Centrale Europene de a duce dobânzile în teritoriul negativ.

Clienții cu depozite mari în euro, precum fondurile mutuale, fondurile de hedging și companii multinaționale, sunt presați să-și plaseze banii în instrumente mai riscante, dar care le aduc câștiguri mai mari, scrie The Wall Street Journal. În iunie Banca Centrală Europeană (BCE) a dus dobânda la depozite în teritoriul  negativ, la -0,10%, ceea ce înseamnă că băncile au început să plătească pentru a-și ține banii la BCE, în loc să fie remunerate ca până acum pentru sumele plasate. În septembrie, BCE a scăzut și mai mult rata dobânzii, la -0,20%, iar o serie de bănci au început să transmită costul către clienți. Măsurile BCE au scopul de a determina băncile să folosească banii pentru a acorda împrumuturi și nu să îi țină deoparte. Taxarea depozitelor în euro ale clienților mari ar putea să însemne costuri mai mari pentru investitorii și companiile care fac afaceri în Europa.
    Acum, în loc să plătească dobânzi clienților cu depozite în euro, anumite bănci au început să le ceară bani. Bank of New York Mellon a început să taxeze depozitele în euro cu 0,2%, potrivit unui anunț de vineri al băncii, iar grupurile bancare Goldman Sachs și JP Morgan Chase au început de asemenea să își taxeze clienții cu depozite, potrivit unor surse citate de The Wall Street Journal. O altă bancă mare, HSBC, va începe în curând să își taxeze clienții care au depozite de peste 10 milioane de euro, măsura având scopul de a descuraja exodul de depozite din partea investitorilor instituționali. Aceștia părăsesc deja băncile concurente care au introdus taxarea depozitelor în euro. Notă „discordantă” face Deutsche Bank, care nu a început să taxeze depozitele în euro, potrivit unor surse citate de The Wall Street Journal.
    Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.10.2014

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?