Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Ebola şi leucemiile acute, incluse în programele naţionale de sănătate


Combaterea infecțiilor cu virusul Ebola, intervențiile în cazul acestora și diagnosticarea leucemiilor acute vor fi incluse în programele naționale de sănătate, conform unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății (MS). Proiectul de act normativ, aflat în dezbatere publică până la 20 noiembrie, vizează modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 124/2013 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru 2013 și 2014.
Prin acest proiect, susțin inițiatorii săi, se asigură cadrul legal pentru punerea în aplicare în cadrul Programului național de supraveghere și control al bolilor transmisibile prioritare a unui obiectiv strategic din domeniul prevenirii și creșterii capacității de intervenție în combaterea infecțiilor cu virus hemoragic Ebola prin amenajarea spațiului necesar instalării formațiunii medicale ROL 2, precum și asigurarea cheltuielilor de întreținere și funcționare a acesteia.
De asemenea, luând în considerare progresele înregistrate în ultimele decenii în diagnosticul și tratamentul leucemiilor acute, precum și faptul că investigațiile prin flowcitometrie, explorare citogenetică și biomoleculară sunt indispensabile unui diagnostic corect, ce stă la baza tratamentului modern, personalizat, promovat în oncohematologia din țara noastră, se propune includerea în cadrul Programului național de oncologie finanțat din bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate a unui subprogram nou, intitulat „Subprogramul de diagnostic imunofenotipic, citogenetic și biomolecular al leucemiilor acute, se mai precizează în nota de fundamentare a proiectului.
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, anunța în 29 septembrie că nu vor mai fi trimise în Germania testele în cazul suspiciunilor de Ebola, pentru că acestea pot fi făcute la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?