Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Vrancea are peste 8.800 de șomeri


În evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea sunt înregistrați, în momentul de față, 8.872 de șomeri, din care 1.840 provin din sectorul privat. Potrivit informațiilor furnizate de Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al instituției, din totalul șomerilor, 3.764 sunt femei. Totodată, doar 1.984 șomeri beneficiază de indemnizație de șomaj, în timp ce 6.888 sunt neindemnizați.
    Cele mai multe persoane fără loc de muncă, înregistrate la AJOFM Vrancea, și anume 6.339, sunt în mediul rural, în timp ce 2.531 sunt în mediul urban. Dintre orașe, primul loc la capitolul șomeri îl ocupă Focșaniul, cu 1.088 persoane înregistrate, urmat de Mărășești (585), Adjud (509), Panciu (182) și Odobești (167). În ceea ce privește comunele, Negrileștiul se menține în top ca fiind localitatea cu cei mai puțini șomeri (5), urmată de Nănești și Spulber (18), Vrâncioaia (20), Gologanu (21), Vintileasca și Păulești (24), Soveja (26), Paltin (30), Jariștea (33), Milcovul (36), Urechești (37), Reghiu (38), Obrejița și Slobozia Ciorăști (39), Tulnici (40) și altele. La polul opus se află comunele cu număr mare de locuitori, cum ar fi Homocea (566), Chiojdeni (346), Măicănești și Slobozia Bradului (273), Dumitrești (229) etc.
   

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?