Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Scandalagiu „fugărit” de polițiștii locali


Polițiștii locali au continuat acțiunile ce au drept scop identificarea persoanelor care nu respectă legea, a celor care consumă alcool până târziu în noapte în zona locuințelor și apoi fac scandal, dar și pentru menținerea ordinii și liniștii publice. Astfel, în perioada 8-14 septembrie, ei au legitimat 15 persoane care erau predispuse la comiterea unor fapte antisociale pe stradă, în localuri publice ori parcuri. 
 „Au fost îndepărtate persoanele care apelează în mod frecvent la mila publicului trecător din zona centrală și din zonele aglomerate și au fost supravegheate instituțiile de învățământ, parcurile și spațiile de joacă amenajate pentru copii de pe raza municipiului Focșani. În acest sens, a fost depistată o persoană fără adăpost care tulbura liniștea publică în Parcul Schumann. Persoana respectivă a fost îndepărtată din zonă și a fost avertizată verbal, conform Legii nr.61/1991, republicată. În perioada de referință, polițiștii locali au executat serviciul de patrulare auto și control în trafic pe raza municipiului Focșani pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului rutier. Totodată, a fost asigurată fluidizarea circulației rutiere în toate zonele aglomerate din municipiul Focșani, pentru a preveni crearea de ambuteiaje, respectiv în intersecții, acolo unde s-au efectuat lucrări în carosabil, precum și în preajma piețelor agroalimentare și în zona unităților școlare”, se arată într-o informare a Poliției Locale. 
 Polițiștii locali au stat cu ochii și pe mașinile oprite neregulamentar, iar în două cazuri s-a dispus ridicarea acestora. De asemenea, au fost preluate șapte sesizări primite de la cetățenii municipiului Focșani cu privire la tulburarea folosinței parcărilor de reședință pe străzile Constituției, Greva de la Grivița, Alexandru Vlahuță și Bulevardul Gării și au fost aplicate un număr de 31 de sancțiuni contravenționale, dintre care 23 avertismente și 8 amenzi, în valoare de 1580 lei,  privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare.
 Polițiștii locali au supravegheat și zonele în care se fac frecvent depozitări de gunoi și moloz pe domeniul public, în acest sens fiind înaintate înștiințări cu termen de ridicare pe strada Constituției nr. 10, unde erau mai mulți saci cu moloz depozitați în fața unui bloc, lângă pubele. Totodată, polițiștii locali au verificat și autorizațiile de construire, fiind somate persoanele care nu aveau autorizații de la Primăria municipiului Focșani. Polițiștii locali au făcut controale și la mai multe societăți pentru a vedea dacă se respectă autorizația de funcționare, iar acolo unde au fost găsite nereguli s-au dat termene pentru remedierea problemelor. În caz contrar, polițiștii locali spun că vor da amenzi. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?