Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Magistrații Curții de Apel Cluj au respins cererea de strămutare a dosarului lui Marian Oprișan


Magistrații Curții de Apel Cluj au respins cererea de strămutare a dosarului în care este judecat președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan și alții, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) – DNA – Serviciul Teritorial Cluj. Acest lucru înseamnă că dosarul va fi judecat în continuare la Judecătoria Cluj, următorul termen fiind pe data de 25 septembrie a.c. Soluția dată de magistrații Curții de Apel Cluj este definitivă. „În urma ședinței de astăzi, 08.09.2014, Curtea de Apel Cluj a dispus respingerea cererii de strămutare a dos. 271/231/2010 al Judecătoriei Cluj Napoca privind pe inculpații Oprișan Marian și alții, cerere formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  – DNA – Serviciul Teritorial Cluj. Hotărârea a fost pronunțată în ședință publică și este definitivă”, se arată într-un răspuns al Curții de Apel Cluj.
    Reamintim că la termenul din data de 21 august a.c., procurorii DNA au recuzat judecătorul de caz, cererea fiindu-le respinsă și imediat după respingerea cererii, ei au venit cu o nouă solicitare, de strămutare a cauzei, care a avut termen pe 8 septembrie. De asemenea, trebuie reamintit faptul că dosarul a ajuns la Cluj tot la solicitarea procurorilor DNA. Prima cerere de strămutare a fost depusă la începutul lunii februarie 2008, fiind soluționată abia în martie. În iunie 2010, DNA a cerut din nou strămutarea dosarului, iar magistrații Înaltei Curți au decis suspendarea dosarului pe fond, judecarea fiind reluată abia în decembrie. De atunci și până în prezent, au fost audiați zeci de martori, care s-au deplasat din Vrancea până la Cluj, fiind dispusă și o expertiză contabilă. Demn de remarcat este faptul că în acest dosar, președintele Marian Oprișan nu a formulat nicio cerere de amânare. Oprișan și mai mulți funcționari publici la vremea respectivă, Mircea Diaconu (decedat), Ion Costeanu, Valeria Teodorescu, Liviu Rusu și Valeriu Iacob, au fost trimiși în judecată pentru așa-zise fapte de corupție.  

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?