Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Comerciant de pepeni, evacuat de polițiștii locali


Un focșănean, care comercializa pepeni la intersecția străzilor Războieni cu Petre Ștefu, a fost pus de polițiștii locali să-și strângă marfa. Asta pentru că omul nu avea autorizație de la Primăria Municipiului Focșani pentru a-și vinde pepenii în acel loc. Dacă nu ar fi respectat indicațiile polițiștilor locali, comerciantul ar fi fost sancționat contravențional conform Legii nr.12/1990, republicată, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.
Comercianții de pepeni nu au fost singurele persoane verificate de polițiștii locali în perioada 18-24 august a.c. Oamenii legii au stat cu ochii și pe cerșetorii din zonele mai aglomerate ale municipiului, dar și pe cei din zona Gării Focșani. În aceeași perioadă, polițiștii locali au efectuat și serviciul de patrulare auto și control în trafic pe raza municipiului Focșani pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului rutier pe Bulevardul Brăilei, strada Republicii, Bulevardul București, Bulevardul Unirii.
Totodată, au fost identificate autoturismele oprite sau staționate neregulamentar în zona de acțiune a indicatoarelor „Oprire-Staționare-Accesul Interzis”, în acest sens fiind ridicate 16 autoturisme staționate neregulamentar pe raza municipiului Focșani. „De asemenea, au fost preluate un număr de 6(șase) sesizări primite de la cetățenii municipiului Focșani cu privire la tulburarea folosinței parcărilor de reședință și au fost aplicate un număr de 52 sancțiuni contravenționale, dintre care 23 avertismente și 29 amenzi, în valoare de 4.970 lei, conform prevederilor legale în vigoare, OUG nr.195/2002; HG nr.1391/2006, privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare”, se arată într-o informare a Poliției Locale.
    În perioada menționată, polițiștii locali din cadrul Compartimentelor disciplina în construcții și afișaj stradal, evidența persoanei, protecția mediului, activitate comercială, au continuat verificările privind respectarea prevederilor legale, conform competentelor ce le revin. Astfel, au fost verificate autorizațiile de construire, fiind somate persoanele care nu aveau autorizații de la Primăria municipiului Focșani pentru construcțiile efectuate să intre în legalitate și au fost distribuite invitații persoanelor care aveau cartea de identitate expirată.
    Totodată, au fost supravegheate zonele în care se fac frecvent depozitări de gunoi și moloz pe domeniul public și au fost date înștiințări cu termen de ridicare pe  strada Carpați și pe strada Aleea Echității, unde mai mulți cetățeni au depozitat deșeuri din construcții și nisip în fața blocului. Totodată, au fost efectuate 13 controale/ verificări la societățile comerciale de pe raza municipiului Focșani, cu privire la respectarea autorizației de funcționare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (verificare comerț ambulant). În cazul nerespectării termenelor stabilite prin notele de control, agenților economici li se vor aplica sancțiuni conform legii. „Astfel de acțiuni se vor succeda cu periodicitate, având un caracter permanent, fiind guvernate de interesul cetățenilor municipiului Focșani, în sensul protejării acestora împotriva faptelor antisociale, precum și pentru creșterea gradului de siguranță civică, asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice pe raza municipiului Focșani”, se mai arată în informarea Poliției Locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?