Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Meciurile României din preliminariile Euro-2016, difuzate exclusiv la TVR


Meciurile României din preliminariile Campionatului European de Fotbal din 2016 (Euro-2016) vor fi difuzate în exclusivitate la TVR, începând din 7 septembrie, potrivit unui comunicat al Televiziunii Române, postat pe site-ul instituției. Pe 7 septembrie, echipa națională a României joacă la Atena cu reprezentativa de fotbal a Greciei primul meci din bătălia pentru Euro-2016.
Partida, care va fi transmisă în direct de TVR 1, TVR HD și tvrplus.ro începând cu ora 21.45, este revanșa pe care România speră să o obțină în fața Greciei, echipă care a răpit tricolorilor calificarea la Cupa Mondială FIFA Brazilia 2014, după barajul din noiembrie 2013. Echipa României are șansa de a se califica la primul turneu final după o pauză de 8 ani, ultima prezență a României la un turneu final fiind cea de la Euro-2008.
Un număr de 53 de țări vor încerca să obțină calificarea la Euro-2016, echipa României urmând să joace în preliminarii 10 meciuri. Astfel, telespectatorii TVR vor putea urmări cele zece partide: Grecia – România (7 septembrie), România – Ungaria (11 octombrie), Finlanda – România (14 octombrie), România – Irlanda de Nord (14 noiembrie), România – Insulele Feroe (29 martie 2015), Irlanda de Nord – România (13 iunie 2015), Ungaria – România (4 septembrie 2015), România – Grecia (7 septembrie 2015), România – Finlanda (8 octombrie 2015) și Insulele Feroe – România (11 octombrie 2015). Toate meciurile vor fi precedate și urmate de studiouri de dezbateri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?