Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

GALERIE FOTO: Absolvenții primei promoții de veterinari din Vrancea se întâlnesc după 25 de ani


Absolvenții primei promoții de veterinari ai Liceului Agroindustial Odobești, în prezent Liceul Tehnologic Odobești, se întâlnesc după 25 de ani de la terminarea cursurilor. Conform datelor furnizate de profesorul Roman Donciu, dirigintele foștilor elevi, întâlnirea va avea loc pe 30 august, la sediul unității de învățământ din Odobești.
Absolvenții și foștii profesori vor participa la tradiționala oră de dirigenție, la liceu, începând cu ora 11.00, având ca invitați pe inspectorul școlar general Vasilica Zaharia, care în anul 1989 era director educativ, dar și pe primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș și el fost elev al acestei instituții de învățământ.
Dirigintele și foștii elevi au reușit să găsească adresele tuturor absolvenților, chiar și pe cele ale celor plecați în străinătate. Cu aceștia din urmă vor lua legătura prin telefon, în ziua evenimentului. „Sperăm că ne vom întâlni în acea zi importantă toți cei 35 de absolvenți și să participăm la una dintre cele mai interesante ore de dirigenție. Îi vom avea aproape pe Nina Jalbă, profesor de limba română, Ion Jalbă – geografie, Virgil Lovin – biologie, Veronica Iancu – matematică, Elena Nedelcu – chimie, Elena Harțeganu – istorie, Ipate Mihai – educație fizică, Vasilis Eftandopolos – limba francează, Nicolae Vîlcan – filosofie și eu, Donciu Roman, – specialități veterinare. Am și eu emoții ca oricare dascăl, mai ales că sunt câțiva ani de când prima serie de veterinari din Vrancea a terminat liceul. Îmi doresc să fie un eveniment deosebit, să socializăm, să stăm de vorbă, să dansăm un pic și să ne revedem după alți 25 de ani”, a spus profesorul Roman Donciu, fostul diriginte al primei promoții de veterinari. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?