Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Două mașini s-au ciocnit la Urechești


O persoană a fost rănită și două mașini au fost avariate, în urma unui accident rutier care s-a produs ieri dimineață, la Urechești. În urma impactului dintre cele două autoturisme, unul a fost proiectat în gadul unui imobil.
    Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs pe fondul necordării de prioritate de trecere. Oamenii legii au stabilit că Marius B., de 34 de ani, din comuna Cotești, în timp ce se deplasa cu un autoturism Skoda pe drumul județean 205 B, a pătruns pe drumul european fără să acorde prioritate de trecere unui autoturism Opel, la volanul căruia se afla George B., de 37 de, din Bacău, care se deplasa pe drumul cu prioritate, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, una dintre mașini a fost proiectată în gardul unui imobil din apropiere. Potrivit oamenilor legii, gardul a fost distrus pe o suprafață de 5 metri liniari.
    În urma accidentului, șoferul care circula pe drumul cu prioritate a fost rănit ușor, iar cele două mașini implicate în eveniment au fost avariate. Oamenii legii ne-au spus că cercetările în acest caz continuă pentru a se stabili cu exactitate mecanismul de producere a accidentului, dar și vinovăția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?