Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Târg pentru promovarea turismului şi a produselor tradiţionale la Soveja


Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACBD) Focșani organizează, în perioada 2-6 august a.c., „Târgul pentru promovarea turismului și a produselor tradiționale”. Evenimentul are loc în cadrul „Săptămânii Culturale Soveja” și este finanțat prin SRCP, în cadrul proiectului „Trei comunități, două situri Natura 2000, un ONG – împreună pentru dezvoltare și conservare”.
Sâmbătă, între orele 9.00-14.00, cei care doresc vor putea merge în ariile protejate Soveja și Putna, vizitând zonele de interes conservativ, producători, rezervațiile Tișița și Cascada Putnei precum și Centrul de Monitorizare și Reabilitare al Carnivorelor Mari din Lepșa. Tot sâmbătă, între orele 17.00-18.00, va avea loc un concert de pian în aer liber, la Mausoleul Eroilor din Soveja.
Marți, 5 august, organizatorii pun la dispoziția vrâncenilor care vor participa la Târg, între orele 12.00-18.00, un punct de informare și un punct de plecare pe trasee turistice însoțiți de un ghid turistic. Se va putea vizita, totodată, o expoziție de fotografie, va avea loc o dezbatere despre turism, economie, protecția mediului și viitorul localității Soveja la care vor participa oficialități locale, localnici, producători locali și reprezentanți ai ONG-urilor. Între orele 19.00-20.00 va fi proiectat filmul documentar „Vrancea, the land where history meets legend”.
Miercuri, 6 august, programul începe la ora 08.00, cu o excursie organizată de ghizi turistici pe traseul comuna Soveja – Åžezătoarea Lupilor – Muntele Zboina Neagră. Printre activitățile de miercuri se numără și cea intitulată „Colțul copiilor”, unde cei mici se vor putea distra cu jocuri, animații socio-educative și baloane modelabile. Tot miercuri, între orele 12.00 – 20.00 se va desfășura Târgul de produse tradiționale în cadrul căruia pofticioșii se vor putea delecta cu păstrăv și caș afumat, produse apicole, dulcețuri și alte bunătăți, și de asemenea se vor putea admira măști populare și multe alte produse artizanale. Între orele 18.00-20.00 va avea loc un concert de muzică populară, iar la final, evenimentul se va închide cu vizionarea unui film documentar.
Partenerii ACDB în acest inedit proiect sunt Consiliul Local Soveja și Asociația Eco-Durabil.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?