Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

I-a rupt piciorul unui pieton și a plecat de la locul accidentului


Un focșănean de 31 de ani, este cercetat de polițiștii Biroului Rutier Focșani pentru săvârșirea infracțiunilor de vărămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Accidentul în care a fost implicat a avut loc ieri, în jurul prânzului, într-o parcare de pe strada Aleea 1 Iunie. Din verificările polițiștilor a rezultat că șoferul, Valentin I. a efectuat manevra de mers înapoi, moment în care l-a acroșat pe Mitică C., de 62 de ani, din Focșani. După accident, pietonul i-ar fi spus șoferului că nu are nimic, așa că acesta din urmă și-a continuat deplasarea. 
 După aproximativ două ore, pietonului a început să i se umfle piciorul și a mers la spital, unde medicii au constatat că în urma accidentului, el a suferit o fractură de gleznă. Atunci a fost sesizată și poliția, iar oamenii legii au făcut verificările necesare pentru identificarea conducătorului auto. Totodată, el a fost testat și cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost de 0,12 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Șoferul le-a spus polițiștilor că a consumat alcool după ce a ajuns acasă, nu înainte de a conduce. 
 Polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acidentul și cine este vinovat. „Din primele verificări a rezultat că evenimentul rutier a avut loc într-o parcare de pe strada Aleea 1 Iunie, din Focșani. Conducătorul unui autoturism, în vârstă de 33 de ani, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, într-o parcare, a acroșat și accidentat un pieton în vârstă de 62 de ani. Inițial, victima a declarat că nu este rănită, după care a ajuns la spital și a fost diagnosticată cu fractură de gleznă. În cauză a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, ne-a declarat inspectorul Ionuț Groza, din cadrul Biroului Rutier Focșani. 

Articolul precedent
Articolul următor

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?