Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Ionuţ Zăizan, locul IV în Turcia


Selecționata de atletism a României a ratat, din nou, promovarea în Superliga Campionatului european pe echipe, situându-se, ca și la precedenta ediție, pe locul 4 în Liga I a CE, acum cu 281,5 puncte, imediat sub linia celor 3 formații care și-au obținut dreptul să participe la întrecerile elitei continentale – Belarus, Norvegia și Finlanda. Disputate pe o vreme imposibilă pentru această perioadă a anului, de solstițiu de vară, cu 7 grade și o ploaie continuă, adesea în rafale, întrecerile de duminică au fost marcate de aleatoriul unor piste și sectoare de elan alunecoase, primele 3 echipe din clasamentul general final fiind tocmai ale sportivilor obișnuiți cu asemenea condiții. Remarcabil este faptul că, deși în a doua jumătate a competiției, au obținut un număr dublu de victorii (4 față de 2), sâmbătă atleții români au avut și 2 locuri 2 și 4 locuri 3, aducătoare de puncte importante. Duminică, însă, cele mai bune rezultate în afara câștigătorilor au fost doar un loc secund la înălțime, prin Daniela Stanciu, cu 1,84 m, și un loc 4 al atletului adjudean Ionuț Zăizan, la 800 m, cu 1’49″21/100. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?