Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

GALERIE FOTO: Paramedicii vrânceni, în ajutorul victimelor unui accident produs în județul Buzău


Șapte pompieri din cadrul ISU Vrancea, care se întorceau din județul Ilfov, de la concursul de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, au intervenit, vineri seara, pentru salvarea a șapte persoane implicate într-un accident rutier produs în apropiere de Râmnicu Sărat.
Pompierii vrânceni, respectiv asistentul șef al SMURD Vrancea, trei paramedici și trei pompieri de la descarcerare, au observat o coloană de mașini și au întrebat ce s-a întâmplat. Aflând că este vorba de un accident în care au fost implicate trei mașini, ei au depășit mașinile staționate și au ajuns imediat la victime pentru a le ajuta. Șapte oameni erau răniți. „Colegii mei au fost primii care au ajuns la locul accidentului și au triat victimele. De asemenea, o persoană rănită grav a fost resuscitată, dar din păcate a decedat, iar celorlalte șase li s-au acordat primele îngrijiri medicale. La sosirea echipajelor SMURD și SAJ Buzău, colegii mei au predat victimele și li s-a explicat medicilor și paramedicilor ce traume a suferit fiecare”, ne-a precizat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.   
 

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?