Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Dosare penale pe numele unor conducători de mopeduri


A venit vara și toți cei care au mopeduri au început să iasă cu ele în trafic. Nimic rău până aici, numai că foarte mulți dintre deținătorii de astfel de autovehicule nu au permise de conducere. Cu toate acestea, ei nu au nicio reținere să le conducă, motiv pentru care, în ultima vreme, polițiștii au întocmit dosare penale pe bandă rulantă. Numai miercuri au fost depistați în trafic trei conducători de mopeduri care nu aveau permise de conducere.  
Într-unul dintre cazuri, oamenii legii au mai stabilit că mopedul nu era nici măcar înregistrat. „La data de 11 iunie a.c., polițiștii din Pufești l-au depistat pe M. Alin, de 25 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped neînregistrat și fără a deține permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea. 
 În seara aceleiași zile, un tânăr din comuna Dumbrăveni, care conducea un moped deși nu avea permis, a fost oprit în trafic la Gura Caliței. „La data de 11 iunie a.c., ora 20.00, polițiștii din Gura Caliței l-au depistat pe C. Marius Giani, de 26 ani, din comuna Dumbrăveni, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au mai transmis polițiștii. 
 Tot miercuri, polițiștii din Ruginești l-au depistat pe Silviu Iulian P., de 24 ani, în timp ce conducea un moped, fără a deține permis de conducere. Și pe numele său  a fost întocmit dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?