Focșăneanul Hristache Lungu, de 81 de ani, poetul-ziarist care a avut privilegiul de a fi prieten cu Nicolae Labiș, a trăit, sâmbătă, o emoție cu totul și cu totul specială: colegii săi de la Școala Medie Tehnică de Cooperație Rădăuți au venit să sărbătorească 61 de ani de la terminarea acesteia, alături de el. Din 48 de colegi, câți au fost în acele vremuri, au mai rămas doar 13… Iar dintre aceștia, șapte au dorit să păstreze tradiția întâlnirilor anuale și i-au făcut o surpriză colegului lor, Hristache Lungu, despre care știau că este bolnav și nu se poate deplasa, organizând aniversarea de 61 de ani de la absolvire, în urbea noastră. Copleșiți de emoție, aceștia au depănat amintiri incredibile, dovedind că legătura puternică dintre ei, solidaritatea camaraderească și profunda prietenie care-i unește sunt sentimente pe care distanța celor 61 de ani n-a reușit să le schimbe.
Cel ce n-a simțit niciodată farmecul unei prietenii sincere și dezinteresate, cu siguranță nu cunoaște toată fericirea pe care o poate primi un om. Dar câtă fericire îți poate aduce o prietenie trăită la aceeași intensitate, timp de peste șase decenii? Pentru Hristache Lungu, dovada acestei prietenii nestrămutate s-a produs sâmbătă când, la el acasă, au sosit șapte dintre cei 12 colegi care mai sunt în viață și alături de care a absolvit, acum 61 de ani, Școala Medie Tehnică de Cooperație Rădăuți (cum ar fi liceul, în zilele noastre). Au aflat despre colegul lor, Hristache, cum că este bolnav și nu se poate deplasa să le fie alături la întâlnirea anuală pe care obișnuiesc s-o facă de ceva vreme. Așa că au decis ca anul acesta, să vină ei la el…
Drept urmare, înainte de orele amiezii, în fața Casei de Cultură „Leopoldina Bălănuță” din Focșani au început să vină, unul câte unul, singuri sau însoțiți de consoarte… Unui observator atent n-ar fi putut să nu-i atragă atenția grupul de bunici cu părul nins, cu mișcări care mai vioaie, care mai încete, impecabili din cap până-n picioare și cu privirile luminate de emoția specială a regăsirii! Împreună s-au îndreptat apoi către casa colegului lor Hristache, nerăbdători să-l revadă. „La început am făcut întâlnirea la zece ani de la absolvire, apoi la 20 de ani, la 30… Apoi am făcut întâniri din cinci în cinci ani și de câtva timp am decis să ne întâlnim anual, pentru că timpul e foarte prețios acum. Sunt veniți colegi din Huși, Bacău, Suceava, Rădăuți… De anul trecut hotărâsem să ne întâlnim anul acesta la Focșani, la Hristache, știam că are probleme cu sănătatea. Vroiam să-i facem o surpriză și să nu-i spunem, dar apoi ne-am gândit să nu fie șocul prea mare, așa că acum două săptămâni i-am spus”, a povestit Ioan Mocanu, de 80 de ani, care a lucrat toată viața în domeniul silviculturii și căruia Hristache Lungu i-a dedicat o hazlie epigramă.
Emoția cu care absolvenții, cu părul alb acum, au pășit în curtea poetului-ziarist părea că tremură vizibil în razele de soare, în petalele delicate ale florilor multicolore ce străjuiesc poteca spre intrarea în casă și mai ales, în sufletele lor rămase incredibil de tinere! Iar când însoțit de soția sa, Polixenia, Hristache Lungu le-a ieșit în întâmpinare, totul a devenit copleșitor… Duioșia îmbrățișărilor tomnatice, atingerea sensibilă a fețelor cu degete tremurătoare, lacrimile adunate în colțul ochilor și privirile pline de fericirea revederii au dat startul încă unei întâlniri de poveste…
Despre șotiile și dramele adolescenței
Timp de o oră și mai bine, colegii reuniți au depănat amintiri, au ciocnit un păhărel de vin, au sorbit câte o cafea și au gustat din delicioasele prăjiturele pregătite special pentru ei, acasă la Hristache Lungu. Cei șapte camarazi ai acestuia, Ioan Mocanu, Dumitru Paloșanu, Petre Maxim, Ioan Lucescu, Petre Potrache, Mihai Vătui și Valerian Felescu au depănat cele mai trăznite, dar și unele dintre cele mai dramatice amintiri. Ei și-au amintit și de ceilalți colegi care n-au putut fi prezenți din motive de sănătate: Constantin Muscalu, din Pitești, Ion Sîia și Gheorghe Tirișcă din Bacău, Lenuța Blițchi și Grigore Savin din Rădăuți.
Toți oameni realizați, ieșiți la pensie din funcții înalte, n-au uitat după o viață întreagă de muncă și responsabilități, că în școală erau strigați uneori, ba „Nas strâmb” (Dumitru Paloșanu), ba „Mi-i dor de-acasă” (Petre Maxim – pentru că mereu plângea de dorul mamei), ba „Primarul” (Petre Potrache, pentru respectul pe care i-l purtau toți), ba „Nas mare” (Valerian Felescu – după nasul asemănător cu al lui Constantin Tănase). Acesta din urmă a adus cu sine și cartea pe care a scris-o, „Oameni și locuri”, cu amintiri din activitatea sa, și în care a inclus și fotografiile de la o întâlnire anterioară a colegilor. „Eram toți puși pe nebunii. Acum uit ce fac, dar mi-aduc aminte perfect de copilărie și tinerețe!”, a spus, râzând, Valerian Felescu. „De exemplu, a fost organizată odată o excursie la munte, iar Hristache a amestecat pe ascuns brânza cu salată și cu zahăr de n-am mai putut mânca niciunul nimic”, și-a amintit acesta.
„Am fost niște anonimi de 48 de copii, dar am avut plăcerea să-l avem coleg și pe scriitorul Ion Èšugui, și pe al doilea om de valoare, Hristache Lungu, care a vrut să fie anonim toată viața lui, dar pentru care ne bucurăm acum, că va avea scoasă o carte… Am fost niște copii vai de capul nostru, mi-aduc aminte că atunci când am plecat la Școala Medie Tehnică de Cooperație, spre Rădăuți, mie mi-a cusut mama banii de întors cu trenul în căptușeala hainei. Mi-a zis că dacă pe drum e revoltă, scandal – că erau vremuri grele pe atunci, să-i descos și să mă întorc acasă”, și-a amintit Ioan Mocanu, pentru ca apoi o altă aducere aminte să-i înduioșeze: momentul în care au trebuit să se fotografieze și au făcut-o îmbrăcându-se pe rând, cu aceeași cămașă și punându-și aceeași cravată a unui coleg care avea așa ceva, iar restul nu.
„Dar despre când l-a săltat pe Bălan securitatea vă mai amintiți?”, i-a provocat unul din cei prezenți. În anii 1951 – 1952 au avut un coleg, Ionescu, care era informator la securitate și care, spun ei, i-au distrus viața altui coleg. „Bălan era plin de viață, cânta, era foarte volubil. Nu știu cum aflase Ionescu că acesta avea în cufăr o batistă, și pe batistă era imprimată svastica. Bălan nici nu cred că știa, sau n-a dat importanță acestui fapt, nu și-a dat seama cât e de primejdioasă acea batistă. Și după ce l-a turnat Ionescu, au venit de la securitate și l-au săltat. I-au distrus toată cariera”, a povestit Dumitru Paloșanu.
Au fost, firește, rememorate episoadele de furat mere din ograda de lângă școală, mere ce erau apoi depozitate în cufere și mâncate rând pe rând, cu mare plăcere. „Băgam merele furate pe cracii pantalonilor sau în cămașă, și așa le treceam gardul. Mai știți cum striga dirigintele când ne-a prins, odată? «Boască, stai! Câte mere-n sân tu ai?». Dar într-o noapte am dat lovitura cea mare și ne-am dus la furat cu fețele de pernă. Atunci am făcut prăpăd și ne-a reclamat omul la școală. Noi țineam merele în geamantane și mai mâncam din ele, și atunci când ne-a anunțat cineva că se va face control, o parte le-am dus în pod, o parte parcă în spatele wc-ului. Clasele noastre sunt restaurant acum…”, au povestit cei prezenți.
Tuturor le-a făcut plăcere să afle lucruri noi despre Hristache Lungu, despre care a vorbit Ioan Mocanu. „Școala am terminat-o toți, ce-a fost acolo știm cu toții, dar ce n-am știut a fost înclinația spre literatură și depănat amintiri pe hârtie, pe care le avea și le are Hristache. N-am știut că domnul director Camil, care era evreu, l-a găsit în podul școlii citind cărți interzise în acele vremuri, scrise de filosofi și scriitori clasici… Toate acestea le-am aflat din reportajul ce a fost scris despre el în ziarul Monitorul de Vrancea. Ne bucurăm că va scoate o carte, pentru că talentul lui și poeziile sale nu trebuie să se piardă”, a spus Ioan Mocanu, fiind în asentimentul tuturor.
Aducerile aminte au continuat la restaurant
După o binemeritată odihnă în urma emoțiilor trăite cu prilejul revederii, octogenarii colegi s-au reîntâlnit la un restaurant din Focșani, unde au continuat, sâmbătă, depănarea amintirilor. La masa festivă a participat cu multă bucurie și Hristache Lungu, în ciuda bolii care i-a mai redus din puteri. El a înmânat tuturor colegilor săi câte un CD cu filmul interviului realizat cu prilejul publicării reportajului despre el, în cotidianul nostru, filmuleț ce poate fi revăzut accesând: http://www.monitorulvn.ro/articole/video-si-galerie-foto-povestea-poetului-ziarist-vrancean-care-a-fost-prieten-cu-nicolae-labi_2_161623.html
Soția lui, Polixenia Lungu, cea care îl îngrijește singură, cu dragoste și chiar cu eroism am putea spune, a mărturisit cât de fericit a fost Hristache de întâlnirea cu colegii. „Am fost la restaurant și noi, și am stat de la ora 17.00 până pe la ora 21.00, când Hristache a obosit și mi-a spus că dorește să mergem acasă. Această întâlnire a fost pentru el, vă spun sincer, un medicament, un balsam! Am crezut că va fi răvășit de emoții, dar au fost emoții benefice, pentru că a dormit toată noaptea fericit, fără să se trezească, a dormit ca un prunc!”, a mărturisit Polixenia Lungu. Și, chiar dacă timpul pare să nu mai aibă răbdare prea multă cu ei, toți colegii care au făcut tradiție din întâlnirile lor aniversare s-au despărțit cu gândul la cea pe care o vor organiza la anul, cel mai probabil la Iași, unde amintirile vor prinde din nou viață, odată cu bucuria revederii. Cu toții și-au urat „să dea Dumnezeu ca până la anul să nu fie mai rău decât acum, și ne vom întâlni!„, chiar dacă în același timp, și-au mărturisit, cu înțelepciunea celei de-a treia tinereți, că „toți suntem chiriași pe pământul ăsta, suntem doar trecători”… Dar cum ei știu cel mai bine că prietenia adevarată îndoiește bucuriile și înjumătățește necazurile, s-au despărțit plini de speranță și încredere în viitor!
