Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Gata cu TĂIERILE ILEGALE din păduri!


Guvernul vrea să reducă tăierile ilegale din păduri prin introducerea unor reguli noi la transportul materialului lemnos din pădure către beneficiari. Noile norme referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund au fost aprobate în ședința de ieri a Guvernului. Principalele modificări se referă la folosirea unui soft care va permite urmărirea în timp real a oricărui transport de lemn, de la plecarea din pădure și până când este exportat sau ajunge produs finit, a anunțat ministrul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Pană. Subiectul a fost discutat în ședința de miercuri a Guvernului, premierul Victor Ponta spunând că, „după lupte seculare”, se poate pune în practică această idee.
 Guvernul vrea să pună capăt fenomenului tăierilor ilegale din păduri și a aprobat norme noi pentru proveniența, circulația și comercializarea materialului lemnos. Proiectul Hotărârii de Guvern cu noile norme a fost aprobat, ieri, în ședința de guvern. „Prin Hotărârea adoptată de Guvern se elimină paralelismele de reglementare dintre HG nr. 996/2008 și Legea nr. 171/2010. De asemenea, se instituie clarificări în ceea ce privește utilizarea documentelor cu regim special pentru prevenirea introducerii pe piață a lemnului recoltat ilegal. Totodată, pentru a reduce acest risc, actul normativ prevede obligativitatea ca operatorii care introduc pe piață lemn și produse din lemn să implementeze și să utilizeze un sistem „due diligence” prevăzut de Regulamentul (UE) nr. 995/2010″, se arată într-un comunicat al Guvernului. 
 Una dintre modificări se referă la introducerea online a datelor despre transporturile de lemn dar și la modul în care sunt distribuite avizele de însoțire a materialului lemnos. Conform noilor norme, acestea vor fi distribuite de către inspectoratele teritoriale de regim silvic și de vânătoare la solicitare, numai pe baza contractelor comerciale încheiate. În prezent, avizele se preiau de la Imprimeria Națională, anual, numai în baza capacității de exploatare sau prelucrare. Ori, au arătat reprezentanții structurilor silvice, fără un control al acestor avize, au existat cazuri de firme care solicitau documente pentru zece mii de metri cubi de lemn, documente pe care ulterior la vindeau către alte firme. 
 În Vrancea, o investigație derulată în 2011-2012 de comisarii de la Garda Financiară a descoperit un mecanism prin care 3 firme emiteau documente false de proveniență la lemnul pe care îl vindeau aproximativ 60 de societăți din județele Vrancea, Buzău și Galați. De exemplu, o societate comercială procura sau tăia o mie de metri cubi lemn de lucru fără documente, procesa lemnul și pentru a-l putea vinde mai departe obținea documente de proveniență de la cele trei firme din Cîmpuri și Răstoaca. Doar din documentele falsificate și găsite la cele trei firme, comisarii Gărzii Financiare au constatat că au fost tăiați ilegal 30 de mii metri cubi de lemn, pentru care s-au făcut acte false de proveniență. Valoarea prejudiciului constatat este de 5 milioane de lei, adică peste un milion de euro. În acest caz au fost întocmite sesizări penale, iar dosarele au fost trimise la procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. 
        Silvicultorii așteaptă implementarea noilor norme
 Modificările sunt susținute de reprezentanții structurilor silvice teritoriale care așteaptă să vadă forma finală a actului normativ. Conform discuțiilor anterioare, la dezbaterile organizate cu conducerea ministerului, s-a subliniat că noile reguli ar urma să fie aplicate treptat. În prima etapă vor fi selectate trei județe unde vor fi monitorizate problemele care ar putea apărea din cauza normelor. Ulterior, în etapa a doua, vor fi cuprinse și alte județe, printre care și Vrancea. „Este o modificare foarte bună. Până acum, societățile puteau obține documente pentru cantități foarte mari, obțineau acte de proveniență și expediau cantitățile de lemn mai departe. Am avut și noi asemenea cazuri în județ, cum a fost la Cîmpuri”, a explicat Cristea Toma, consilier în cadrul ITRSV Focșani.
 Administratorii pădurilor private spun că măsura este bună dar implementarea va fi dificilă din cauza realităților. Gelu Cefalan, șeful Ocolului Silvic Tulnici a explicat că mulți dintre șoferi nu știu să utilizeze aplicații sofisticate și ar putea apărea probleme la accesarea online a SUMAL – Sistemul informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase. „Intenția este bună dar trebuie văzut cum se va aplica. E greu de aplicat pentru că mai sunt și șoferi cu patru clase, e mai greu să lucreze cu aplicația electronică. La întâlnirea cu administratorii pădurilor private pe care am avut-o cu secretarul de stat am ridicat și problema emiterii avizului. Dacă acest aviz trebuie dat de pădurar va fi o problemă pentru că acesta trebuie să păzească pădurea nu să dea avize la firme”, a explicat Gelu Cefalan, șeful Ocolului Silvic Tulnici.
        „O veste bună pentru pădurile românești”
 Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură condus de ministrul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Pană a pus în dezbatere publică, de la 1 aprilie, proiectul de hotărâre privind circulația masei lemnoase. „Este o veste foarte bună pentru pădurile românești și o veste foarte proastă pentru cei care s-au ocupat cu tăierile ilegale, în sensul că un soft existent din 2008, prin Banca Mondială, care urmărea trasabilitatea lemnului din pădure până la destinatarul final, însă până în 15 a lunii viitoare, l-am extins și permite urmărirea în timp real a drumului lemnului, începând din momentul în care pleacă camionul din pădure și până când iese din țară sau este în stadiu de mobilă”, a explicat ministrul Doina Pană în cadrul ședinței de Guvern.
 Proiectul aduce o serie de măsuri noi pentru prevenirea furtului de lemn. Nota de fundamentare arată că prin aceste norme se instituie clarificări în ceea ce privește utilizarea documentelor cu regim special pentru prevenirea introducerii pe piață a lemnului recoltat ilegal, schimbându-se totodată și formularele documentelor respective. „Pentru urmărirea trasabilității lemnului pe lanțul de custodie, se instituie sistemul „due diligence”, precum și obligația furnizorilor de a încheia contracte cu beneficiarii și de a păstra informații despre aceștia pe durata de cel puțin 5 ani”, se arată în nota de fundamentare.
 Încă de la momentul începerii transportului de masă lemnoasă, de la locul de depozitare sau recoltare, cei care emit avizul de însoțire vor avea obligația transmiterii în sistemul informatic SUMAL, online și/sau offline, după caz, a unor informații standardizate. Ulterior, SUMAL generează un cod unic precum și data, ora, minutul și secunda, pe care emitentul are obligația să le înscrie în avizul de însoțire a lemnului, precum și în registrul de evidență ținut de destinatar. „În situația în care transmiterea informațiilor se face dintr-o zonă cu acoperire GSM, sistemul informatic generează, în timp real un cod unic, care se înscrie în avizul de însoțire. În situația în care transmiterea informațiilor se face dintr-o zonă fără acoperire GSM, sistemul informatic generează un cod offline, care se înscrie în aviz, iar la intrarea în zona cu acoperire GSM sistemul generează codul unic”, se arată în nota de fundamentare.
 Cei care nu respectă noile norme vor rămâne fără lemn. Este vorba de cazurile în care lemnul nu are aviz de însoțire, în aviz nu este înscris codul unic sau codul offline, precum și de materialele lemnoase intrate în depozit fără aviz de însoțire sau cu aviz de însoțire în care nu este înscris codul unic sau având cod unic invalid. Astfel, transportul/primirea/depozitarea / prelucrarea materialelor lemnoase fără a avea înscris codul unic, precum și data, ora, minutul și secunda emise de SUMAL sau cu aviz de însoțire în care sunt înscrise codul unic și/sau data, ora, minutul și secunda invalide se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.
        Mii de metri cubi de lemn tăiați ilegal în ultimii ani
 Fenomenul tăierilor ilegale a luat amploare în special după retrocedarea pădurilor către foștii proprietari sau moștenitorii acestora. Doar în perioada 2009-2013, în pădurile private nepăzite, inspectorii ITRSV Focșani au descoperit un volum al arborilor tăiați ilegal de 9.867 metri cubi, cu o valoare a pagubelor de 2,3 milioane lei, sume imputate proprietarilor, contravenienților și infractorilor. În schimb, din suprafețele proprietarilor privați pentru care sunt încheiate contracte de prestări servicii silvice cu ocoalele de stat sau private, ITRSV a constatat că s-au tăiat ilegal 3.308 metri cubi de lemn, cu o valoare a pagubelor de 1.033.600 lei, prejudiciu imputat atât personalului silvic de pază cât și contravenienților și infractorilor. 
 În Vrancea, cel mai mare proprietar de pădure rămâne în continuare statul român, cu 59.313 hectare aflate în proprietate publică și administrate de Direcția Silvică. Primăriile dețin 2.597 hectare, unitățile de cult și școlile au 1.965 hectare. Obștile vrâncene dețin 64.741 hectare de pădure, încă 20.235 hectare sunt în proprietatea firmelor și 29.898 hectare sunt la persoanele fizice. 

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?