Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Șansă la educație pentru copiii romi


Elevii romi de clasa a VIII-a care vor să își continue studiile sunt așteptați cu cereri la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea, până pe data de 20 iunie, în vederea repartizării lor pe locurile speciale rezervate în licee. Această facilitate este posibilă în cadrul campaniei „Noi îți dăm recomandarea”. Ședința publică de repartizare la licee a eveilșor de etnie romă va avea loc în data de 9 iulie, începând cu ora 16.00, la sediul ISJ Vrancea. 
De altfel, oferta dedicată romilor a fost promovată în toate școlile din județ unde predomină elevii din această etnie, tocmai pentru a veni în sprijinul lor cu informații utile și cu sfaturi. Reprezentanții ISJ Vrancea, în parteneriat cu Partida Romilor „Pro- Europa” filiala Vrancea, chiar au diseminat informații cu elevii de la  Școala Bălești, iar ieri s-au deplasat la Mărășești și Adjud. Astfel de deplasări vor fi organizate și în zilele următoare, elevii și părinții acestora fiind informați metodologia de admitere la liceu și modul de eliberare a recomandărilor în vederea înscrierii în clasa a IX-a. 
Potrivit metodologiei de înscriere în învățământul liceal, candidații romi trebuie să prezinte o recomandare scrisă din partea președintelui unei organizații legal constituite a romilor, care să ateste apartenența la etnie. Asociația Partida Romilor „Pro-Europa” Vrancea eliberează gratuit acest tip de adeverință, tot ce trebuie să facă elevii este să le solicite. „Am început campania de promovare împreună cu reprezentanții Inspectoratului Școlar. Ne adresăm în special părinților de copii care, în acest an, vor absolvi opt clase și vor trece în învățământul liceal. Tot ce trebuie să facă aceștia pentru a obține recomandarea din partea noastră este să depună o declarație pe proprie răspundere că sunt de etnie rromă, împreună cu o copie a actului de identitate atât al lor, cât și al copilului care are nevoie de recomandare. Noi vom elibera acest act gratuit. În lipsa acestuia, copii romi nu pot accede pe locurile speciale. Am fost în câteva școli și urmează să continuăm informarea”, susține Valerică Ciobotaru, președintele Partidei Romilor „Pro-Europa” filiala Vrancea. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?