Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Cupa Promenada – Champions League pentru copii


Mare bucurie pe stadionul Milcovul Sud! Cupa Promenada a fost un fel de Champions League pentru copiii născuți în anii 2002, 2003, 2004 și 2005. Un week-end de neuitat pentru peste 500 de copiii și mulți părinți și bunici. Pe un gazon extraordinar și o vreme frumoasă cei mici au făcut un spectacol inedit la cel mai mare turneu realizat în Focșani. De vineri, 23 mai, până duminică, 25 mai, a fost regal fotbalistic la Focșani. 36 de echipe s-au întrecut pentru a fi cele mai bune la categaria lor de vârstă. Au fost 4 categorii de vârstă cu echipe de renume din toată țara, cu o organizare perfectă și un program bine stabilit. Președintele clubului Viitorul Focșani, Nicuta Oprea împreună cu președintele școlii de fotbal Galactic Focșani, Elvis Ilaș și antrenorul Adrian Toma au realizat ceva unic in zona Moldovei. Un concurs de jonglerii cu mingea la care cei mici au făcut spectacol și au fost răsplătiți cu aplauze din partea spectatorilor dar și cu premii din partea organizatorilor. Premierea a avut loc la Promenada Focșani, iar cei care au câștigat această competiție s-au bucurat de premii oferite de fostul jucător al Unirii Focșani și Steaua, Narcis Răducan. Premiile au fost oferite de Nicuta Oprea, președintele clubului sportiv Viitorul și Alina Lungu, reprezentant Promenada Focșani, într-un spectacol oferit de Dj Exu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?