Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Dezbatere publică în Vrancea pentru simplificarea regulilor la proiectele cu bani europeni


Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale vrea să afle de la beneficiarii fondurilor europene care sunt soluțiile pentru reducerea birocrației în accesarea banilor europeni. Peste 60 de beneficiari ai fondurilor europene, firme de consultanță, bănci au fost invitate să participe, miercuri, la dezbaterea organizată de Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din Vrancea. Este o dezbatere care vizează identificarea soluțiilor de adaptare și simplificare a cadrului normativ privind accesarea fondurilor europene și implementarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. „Am invitat circa 60-70 de beneciari ai fondurilor europene, firme de consultanță, bănci, reprezentanți de la Fondul de garantare, de la Sindicatul Propact. Vor putea propune soluții pentru o legislație cât mai simplă și mai eficientă în accesarea fondurilor europene”, ne-a spus directorul OJFIR Vrancea, Gabriel Bărculescu.
    Consultarea publică va trebui să acopere toate domeniile și submăsurile de finanțare din sfera PNDR 2020, precum: Infrastructură (investiții aferente sM7.2 și sM7.6), Pomicultură, Silvicultură (drumuri forestiere – sM4.3, împădurire și servicii silvice – sM8.1 și M15), Agricultură (infrastructură agricolă – sM4.3, investiții aferente sM4.1, sM6.1, sM6.3, M9 și M16, gestionarea riscurilor – M17), Agricultură  și  Mediu (operațiuni aferente M1 și M2), Industrie alimentară (investiții aferente sM4.2 și sM4.2a), LEADER, Dezvoltare economică (investiții aferente sM6.2 și sM6.4). Propunerile prezentate de participanți vor fi consemnate și înaintate conducerii AFIR. „Vom centraliza problemele identificate la întâlniri tematice pentru ca ulterior să putem întocmi un raport privind cele mai relevante și pertinente soluții propuse pentru implementarea unui cadru normativ cât mai simplu și eficient pentru accesarea și derularea fondurilor europene acordate țării noastre. În urma analizării la nivel central a acestor soluții, vom adapta procedurile de lucru ale AFIR și vom înainta către instituțiile responsabile toate acele soluții care nu intră în aria de competență a Agenției. Acest demers al nostru nu este doar o invitație la dialog, ci mai ales o invitație la construirea unui parteneriat solid și activ cu actualii și viitorii beneficiari ai PNDR”, a precizat Andras Szakal, directorul general al AFIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?