Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Case în pericol din cauza alunecărilor de teren


Membrii comisiilor de evaluare a pagubelor produse de inundații s-au deplasat în mai multe comune vrâncene. În comuna Jitia s-a constatat că, din cauza unei alunecări de teren, un podeț din satul Jitia de Jos a fost distrus, iar apărarea de pe malul Râmnicului Sărat a fost distrusă pe o lungime de aproximativ 0,26 km. În Cotești, din cauza precipitațiilor abundente și a scurgerilor de pe versanți, au fost distruse 4 podețe, fiind afectate 0,4 km de drumuri comunale și 5,02 km drumuri de interes local din satele Goleștii de Sus, Cotești, Budești. 
 În Vârteșcoiu, în urma viiturilor și a precipitațiilor abundente, a fost distrus un podeț, fiind afectate mai multe drumuri de interes local, pe o lungime totală de aproximativ un km. La nivelul comunei Vintileasca au fost afectați circa 1,75 km drumuri comunale din satele Tănăsari și După Măgura. 
În Chiojdeni, din cauza scurgerilor de pe versanți și alunecărilor de teren au fost avariate platformele drumurilor pe o lungime cumulată de aproximativ 3 km drumuri județene și 11,5 drumuri de interes local. În satul Luncile, sunt 14 locuințe în pericol de avariere din cauza unei alunecări de teren active, în aceeași fiind și o locuință din satul Podurile. În satul Luncile, punctul Săritoarea, s-a produs o alunecare de teren care a distrus platforma drumului pe o lungime de circa 100 m, izolând rutier 21 gospodării, care pot fi puse în pericol în ipoteza reactivării fenomenului.
 S-a recomandat monitorizarea cu maximă atenție a situațiilor și intervenția oportună în caz de nevoie.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?