Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Cadavrul bărbatului din Tâmboiești, dezmembrat de profanatori


 Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gugești au continuat verificările în cazul mormântului profanat, din Tîmboiești. Din verificările făcute până aseară rezultă că lipsește ceasul și, cel mai probabil, banii. Este vorba de 150 de euro și câteva sute de lei. În privința banilor, oamenii legii spun că este posibil și ca aceștia să se fi deteriorat. Verigheta și telefonul mobil nu au fost furate, ele fiind găsite în coșciug. 
 Șeful Secției de Poliție Rurală Gugești, inspector principal Costel Hanganu, ne-a precizat că verificările în acest caz vor continua. „A fost întocmit dosar penal, iar verificările au fost continuate și în cursul zilei de astăzi (ieri-n.r). Până în acest moment s-a stabilit că persoanei decedate îi lipsește ceasul. Se vor face verificări și în zilele următoare”, ne-a declarat inspector principal Hanganu. Oamenii legii au un cerc de suspecți în acest caz și fac toate verificările pentru a ajunge la persoana care a avut curajul să cotrobăie prin sicriu și să fure bunurile mortului. 
 Pe parcursul verificărilor au ieșit la iveală detalii șocante. Anchetatorii au găsit craniul bărbatului, decedat în februarie 2013, așezat la picioare, iar oasele unuia dintre brațe în afara sicriului, dar în cavou. 
 Oribila faptă a fost descoperită duminică, de fosta concubină a lui Aurel Ciocea, Adriana Èšigănuș. Femeia a mers la cimitirul din curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din comună, pentru a aprinde o lumânare. A ridicat capacul cavoului și a observat că zidul, dincolo de care se afla coșciugul, fusese spart. Apoi, a observat că sicriul nu mai avea capac. I-a povestit preotului ce a pățit, după care a sunat la 112 și a anunțat polițiștii. Fosta concubină le-a spus anchetatorilor că bărbatul a fost înmormântat cu un ceas, o verighetă, 150 de euro, 300 de lei, dar și un telefon mobil. În urma anchetei s-a stabilit că din sicriu lipsește ceasul și banii. În privința banilor, oamenii legii spun că este posibil ca aceștia să se fi deteriorat în timp. 
 Cazul de la Tîmboiești, relatat în exclusivitate de cotidianul „Monitorul de Vrancea”, în ediția de ieri, a șocat întreaga comunitate, mai ales că, cel puțin în ultimii anii, astfel de situații nu au mai existat sau cel puțin nu au fost făcute publice. 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?