Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO:Liceele vrâncene s-au promovat în Piaţa Unirii din Focșani


Profesorii și elevii liceelor din întreg județul au venit cu argumente, dar și cu oferte, pentru ca elevii de clasa a VIII-a să aleagă unitatea lor de învățământ la admitere, în cadrul Târgului Ofertelor Åžcolare, eveniment ce s-a desfășurat ieri, în Piața Unirii din Focșani. Cu această ocazie, fiecare unitate de învățământ și-a amenajat standul propriu și a pus la dispoziția potențialilor colegi de liceu din clasele a IX-a oferta educațională pentru anul școlar 2014 – 2015. Tot cu această ocazie, a fost lansat și noul număr al Revistei „Ethosul școlar”, unde sunt promovate instituțiile de învățământ. 
 În mare concurență au fost Colegiile Naționale „Unirea” și „Cuza”, însă și liceele cu profil tehnologic au încercat să-i atragă pe elevii de clasa a VIII-a prin prezentarea mai multor materiale și utilaje, pe care le folosesc în desfășurarea activității. În vreme ce uniriștii au vrut și au reușit să atragă atenția cu „Imnul uniriștilor”, interpretat de trupa Taxi, dar și cu trupa de majorete, elevii Colegiului Național „Al. I. Cuza” au mizat pe oferta educațională bogată, pe oportunitățile oferite elevilor, dar și pe spiritul cuzist. Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani a încercat să  își facă reclamă în rândul elevilor de clasa a VIII-a cu trupa de dansuri populare, dar și cu multitudinea de diplome obținute de elevi în competiții de-a lungul anilor. De la niciun stand nu au lipsit dulciurile, pe care liceenii le-au oferit cu generozitate viitorilor lor colegi. 
 În cadrul aceluiași eveniment, au fost prezente cu standuri și școlile postliceale sanitare din Focșani. Elevii acestor unități de învățământ s-au oferit să le măsoare gratuit tensiunea arterială trecătorilor, ba chiar le-au oferit și câte un pahar cu apă. În acest fel, au încercat să își prezinte oferta educațională și să promoveze instituția pe care au reprezentat-o. 
 La inaugurarea Târgului Ofertelor Åžcolare au participat inspectorul școlar general Vasilica Zaharia, alături de adjuncta sa, profesoara Luminița Balaban, dar și primarul Decebal Bacinschi, vicepreședinții Consiliului Județean Dragoș Bârlădeanu și Ionel Cel-Mare și deputatul PSD de Vrancea Ciprian Nica. Toate liceele au primit din partea Consiliului Județean diplome de participare. 

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?