Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Reprezentanţii SLI în dialog cu deputatul Tîlvăr


 Liderii Sindicatului Liber din Învățământ (SLI) Vrancea și-au dat întâlnire aseară cu deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr pentru a discuta despre problemele din învățământ, dar și pentru a găsi soluții la acestea. Liderii i-au cerut deputatului modificarea Legii Educației privind constituirea Consiliului de Administrație a unităților de învățământ. Sindicaliștii vor ca din acesta să facă parte în majoritate angajați ai școlii. De asemenea, s-a solicitat ca directorii de școli să ocupe funcțiile prin concurs, la propunerea Consiliului Profesoral din școală, finanțarea integrală pentru învățământ de la bugetul de stat, deblocarea posturilor din sistem și modificarea sistemului de salarizare care să pornească de la salariul minim pe economie. 
 La întrunirea cu deputatul Angel Tîlvăr au mai participat alături de președintele Tudor Emil și alți dascăli din județ. Deputatul spune că dialogul purtat cu profesorii a fost unul deschis propunerilor și foarte util în contextul în care problemele din sistemul educațional sunt multiple. ,,Voi propune modificările legislative necesare sau la Ministerul Educației. Voi folosi instrumentele parlamentare pe care le am asupra Executivului, ca să determin o rezolvare dorită de sindicaliști„, a declarat Angel Tîlvăr, deputat PSD de Vrancea. Tot în cadrul întâlnirii cu sindicatul de ieri s-au mai pus în discuție Codul de Conduită a profesorilor și statutul cadrului didactic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?