Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Cântăreaţa Beyonce, pe lista celor mai influenţi 100 de oameni din lume


Cântăreața americană Beyonce apare pe coperta numărului special al revistei Time dedicat celor mai influenți 100 de oameni din lume. În fiecare an, revista Time alcătuiește o listă cu cele mai influente 100 de persoane din lume, iar acest număr special din 2014 o are pe copertă pe cântăreața Beyonce. Artista americană apare pe coperta revistei Time într-o fotografie alb negru care o prezintă în lenjerie intimă de culoare albă și o bluză din voal transparent., informează music-news.com. 
Beyonce, în vârstă de 32 de ani, a lansat un album bine primit de public – care îi poartă numele – la sfârșitul anului trecut și și-a impresionat fanii cu o serie de concerte spectaculoase în cadrul turneului ei mondial „The Mrs. Carter Show World Tour”, care s-a încheiat în luna martie. Artista americană are nu doar o carieră de succes, ci și o viață de familie împlinită alături de soțul ei, rapperul Jay-Z, cu care are o fiică, Blue Ivy, în vârstă de doi ani. 
Actorul Robert Redford apare și el pe această listă prestigioasă, după ce anul trecut a jucat în filmul „All Is Lost”, a cărui distribuție a fost alcătuită dintr-un singur actor. Actorul britanic Benedict Cumberbatch, un star în plină ascensiune la Hollywood, apare și el pe lista din 2014. 
Lista celor mai influenți 100 de oameni din lume îi include și pe Matthew McConaughey, Miley Cyrus, Kerry Washington, Amy Adams, Carrie Underwood și Pharrell Williams. Această listă anuală, care nu este un clasament, este întocmită pe baza recomandărilor expediate de corespondenții săptămânalului Time, în urma unui proces de selecție care durează mai multe luni. 
Editorii revistei Time sunt cei care decid asupra numelor incluse în lista anuală, cu excepția categoriei „The People’s Choice”, selectată prin voturile exprimate online de cititorii publicației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?