Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Elevii se întorc la şcoală astăzi


Elevii se întorc la școală miercuri, după vacanța de primăvară, iar în partea a doua a semestrului, mai precis în mai, vor fi organizate, în premieră, evaluări la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, după modelele testelor internaționale. Evaluarea națională a tuturor elevilor din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a este programată în perioada 6-29 mai. Cei care vor absenta, din motive întemeiate, vor fi evaluați într-o a doua sesiune. Notele obținute de elevi la aceste evaluări nu vor fi trecute în catalog.
Tot în luna mai, în perioada 17-30, elevii din clasele a XII-a și, respectiv, a XIII-a care fac parte din loturile naționale de pregătire pentru competițiile internaționale sau care participă la olimpiade internaționale în 2014 vor susține bacalaureatul într-o sesiune specială.
Examenele la limba română și matematică de la evaluarea națională pentru elevii clasei a VIII-a vor avea loc între 23 și 25 iunie. Ca o noutate pentru acest an școlar, la admiterea în liceu, ponderea mediei de la evaluarea națională crește la 75 la sută, față de 50 la sută cât a fost până acum, iar media notelor din ciclul gimnazial scade cu 25 la sută. Probele din prima sesiune a examenului de bacalaureat vor fi susținute de absolvenții claselor a XII-a în perioada 10 iunie – 7 iulie.
Cursurile pentru elevii care termină liceul anul acesta se încheie în 30 mai, iar pentru cei din clasa a VIII-a, în 13 iunie. Elevii din celelalte clase vor intra în vacanța de vară în 21 iunie, iar anul școlar 2014-2015 va începe în 15 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?