Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

GALERIE FOTO: „Să nu uităm de tradiţii“, la Vrîncioaia


Căminul Cultural din satul Muncei, comuna Vrîncioaia, a fost gazda unui spectacol deosebit, la finele săptămânii trecute. Manifestările au făcut parte din proiectul educațional „Să nu uităm de tradiții”, coordonat de Mihaela Zară, directorul adjunct al Colegiului Tehnic Auto „Traian Vuia” Focșani. Evenimentul, aflat la a treia ediție, a fost pus în scenă de elevii Colegiul Tehnic Auto Focșani în parteneriat cu Åžcoala „Neculai Jechianu” Vrîncioaia, alături de ISJ Vrancea prin inspectorul școlar pentru minorități Maria Costache, Åžcoala Tîmboiești, reprezentantă de directoarea Mihaela Simion, și Åžcoala Jitia, condusă de directorul Gabriel Lalu. Participanții au fost primiți de primarul localității Vrîncioaia, Ionică Danțiș.
Deschiderea manifestărilor a fost marcată de o reprezentație dedicată sărbătorilor pascale, de către elevii școlii din localitate. Urmașii babei Vrîncioaia, îndrumați de directorul școlii din localitate, Vasile Ilie, și o echipă de dascăli inimoși, au încântat audiența prin cântec, joc și voie bună. Aceștia au prezentat obiceiuri populare pascale specifice zonei, respectiv vălăritul și încondeiatul ouălelor, au interpretat cântece și dansuri populare, iar la final au purtat cu mândrie costumul popular. A venit apoi rândul elevilor de la școlile Jitia și Tîmboiești, care au prezentat momente artistice deosebite, pregătite sub îndrumarea cadrelor didactice Elena Pleșea și Petruța Lalu, iar liceenii de la Colegiul Tehnic Auto au susținut mai multe prezentări power point.
La final, participanții au vizitat Observatorul Seismic „Dr. Cornelius Radu” Vrîncioaia. „A fost un eveniment de însemnătate pentru noi. Mă bucură faptul că reușim încă să ne păstrăm tradițiile, portul și cel mai important e să le insuflăm și celorlalți aceste frumuseți care ne definesc pe noi, locuitorii uneia dintre cele mai frumoase comune din Vrancea. Tot timpul am fost și voi fi omul care sprijină astfel de evenimente și cred că putem să atragem în zonă și alți iubitori de tradiții, de frumos, de românism autentic. Le mulțumesc celor care au fost în vizită la noi, îi mai așteptăm și le spun la toți că Vrîncioaia este comuna care are porțile deschise tot timpul pentru cei care vor să o vadă o vatră strămoșească de Å¢ară Românească”, a spus primarul Ionică Danțiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?