Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Elevii Şcolii Goleşti, în vizită la o fermă de păsări


Elevii claselor primare de la Åžcoala Gimnazială Golești, însoțiți de doamnele învățătoare și câteva mămici, au mers în vizită la sediul societății Aviputna. Micuții au fost întâmpinați de reprezentanții companiei, care i-au condus în fermele unde cresc păsările, ei având posibilitatea să afle lucruri interesante despre creșterea grăinilor. Copiii au fost conduși în toate punctele importante ale fermei, iar în final au primit în dar câte un cofrag cu ouă, pe care au promis că le vor încondeia împreună cu mamele lor, pentru masa de Paște.
„Elevii claselor primare, însoțiți de doamnele învățătoare și câteva mămici, au vizitat SC Aviputna SRL. Acolo au fost așteptați și au fost introduși în lumea galinacee. Åžcolăreii au fost purtați întâi în halele cu găini și au văzut cum acestea sunt crescute și hrănite, aflând multe informații interesante. Apoi au fost duși în silozul cu cereale și au observat și moara proprie. În final, au fost îndreptați către depozitul de ouă. Aici au aflat cum sunt ambalate ouăle și apoi duse spre a fi vândute”, au transmis, prin intermediul unui comunicat, coordonatorii activității.
Vizita la ferma de păsări s-a desfășurat în cadrul Programului „Săptămâna Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?