Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Cântece și dansuri țigănești la Penitenciar


Penitenciarul Focșani, prin intermediul Sectorului educație și asistență psihosocială, a organizat, ieri, manifestări specifice Zilei Internaționale a Romilor, zi care se sărbătorește pe data de 8 aprilie. În acest sens, un grup de 14 persoane condamnate, de etnie romă, au susținut un program artistic de cântece și dansuri țigănești, dedicat persoanelor aflate în custodia unității.
    „Evenimentul își propune promovarea și menținerea tradițiilor etniei rome în rândul persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate și crearea cadrului favorabil dezvoltării abilităților artistice ale acestora, în vederea menținerii unui tonus fizic și psihic care să favorizeze intervenția recuperativă. «Ziua Internațională a Romilor» se sărbătorește în fiecare an la începutul lunii aprilie”, ne-a precizat subcomisar Georgeta Gură, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?