Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Obiectivele turistice din Panciu, promovate la Târgul de Turism de la Bacău


    Orașul Panciu a fost promovat din punct de vedere turistic la Târgul de Turism de la Bacău, ce a avut loc în perioada 7-9 martie. Orașul Panciu a avut un stand în cadrul căruia au fost distribuite materiale promoționale referitoare la obiectivele turistice, care sunt incluse în proiectul cu finanțare europeană „Tradiție și spiritualitate pănceană – Proiect pentru promovarea obiectivelor turistice cu valoare identitară din orașul Panciu, Județul Vrancea”
    Echipa de implementare și promovare a proiectului a fost coordonată de viceprimarul Iulian Nica, care le-a prezentat vizitatorilor obiectivele turistice, respectiv Mănăstirea și Schitul Brazi, Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul”, beciurile monumente de patrimoniu, respectiv Beciul Domnesc, Beciul Marin Åžtefan și Beciul Vlădoianu, precum și meșteșugul vinului. „Participările la târgurile de turism fac parte din acțiunile de sustenabilitate ale proiectului «Tradiție și spiritualitate pănceană», reprezentând, totodată, un bun mijloc pentru promovarea orașului Panciu și a obiectivelor turistice ale acestuia, respectiv Mănăstirea și Schitul Brazi, Schitul «Sfântul Ioan Botezătorul», beciurile de patrimoniu: Domnesc, Marin Åžtefan și Vlădoianu și meșteșugul vinului. Tot la târgurile de turism, promovăm și evenimentele culturale care au legătură cu aceste obiective. Este vorba despre sărbătoarea dedicată Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie al II-lea, ale cărui moaște se află în paraclisul Mănăstirii Brazi, despre Zilele Orașului Panciu sau despre festivalurile dedicate meșteșugului vinului”, a declarat viceprimarul Iulian Nica.
    Primăria Orașului Panciu va participa, în perioada următoare, la încă două târguri de turism din România, la București și Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?