Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Prima medalie din istoria atletismului vrâncean pentru ştafeta de 4 x 2 tururi


    Performanță de excepție pentru ștafeta de 4 x 2 tururi de la Liceul cu Program Sportiv Focșani. Echipa formată din atleții Valentin Răzvan Dragomir, Cristian Gheorghe, Daniel George Dristaru și Florin Alexandru Arbunescu au cucerit titlul de vicecampioană națională la Campionatul Național de sală juniori II, întrecere desfășurată la București și adus Vrancei prima medalie din istorie la această probă.
    Alergătorii sunt și de sprint și de semifond și sunt antrenați de profesorii Marius Batog și Gicu Alexandrescu. „Antrenamentele le-am desfășurat aproape în ficare dimineață în Crângul Petrști. Sunt probleme deosebite deoarece nu putem să le asigurăm o refacere sportivilor. Dacă am avea o bază sportivă puțin mai bună, cred că am avea mai mulți copii angrenați în activitatea sportivă și am obține mai multe medalii. Titlul de vicecampioni naționali este primul din istoria atletismului vrâncean la această probă, de 4 x 2 tururi și este rodul unei munci de 4-5 ani și a bunei colabărări pe care o am cu colegii mei, Gicu Alexandrescu, Åžtefan Munteanu și Gabi Alexandrescu. Avem colaborări deosebite cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea (director Daniel Gongu), clubul CSM 2007 Focșani (director Marian Rădulescu) și LPS Focșani (director Mihai Petruț) și doresc să le mulțumesc pentru condițiile pe care ni le-au oferit. Săptămâna trecută, la Campionatul Național de juniori I, de la București, aveam semnale că această medalia de argint de la CN de juniori II va veni și în Vrancea. Atunci, ne-am clasat pe locul VI, la o distanță de o secundă și 80 de sutimi de locul III, în componența ștafetei aflându-se un singur junior I, Cosmin George Musteață. Au fost și multe accidentări în ultima perioadă și stări de oboseală acumulate în urma unei pregătiri intense, dar am trecut cu bine peste toate problemele. Pentru noi va urma Campionatul Național de marș, programat pe 23 martie la Reșița, unde așteptăm să ne păstrăm titlul de campioni naționali în proba de 10 km marș la echipe și mi-aș dori ca doi dintre băieții noștri să urce pe podium la individual și să prinde lotul național de marș al României, care va concura la Balcaniadă”, a declarat antrenorul Marius Batog.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?