Din nevoia de a-și face viața mai ușoară, Remus Slutu, de 46 de ani, din Terchești, comuna Popești a construit… moto-roaba cu „ataș”! Chiar dacă la o simplă căutare pe Internet se pot vedea astfel de moto-roabe, a lui Remus este inedită, și nu pentru că e un mijloc de transport altfel decât cele cu care ne-am obișnuit, ci pentru faptul că l-a asamblat cu mâinile lui, reușind să rupă, astfel, gura consătenilor. Dotată cu motor, frână, claxon, far, ba chiar și cu oglinzi laterale, moto-roaba lui Remus face furori când acesta circulă cu ea pe ulițele satului, transportând ba apă de la fântână, ba făină de la moară, ba alte lucruri de care este nevoie la casa omului. „Acum lucrez la un elicopter, dar deocamdată nu dau detalii. Vreau să zbor prin sat pe aici cu el”, ne-a dezvăluit, ieri, bărbatul. Cu toate că și-a postat creația pe Facebook și pe Yutoube, am dorit să vedem unde și cum a fost construit ineditul „vehicul” și să aflăm direct de la sursă povestea constructorului ei, pe care să v-o repovestim și dumneavoastră.
Toate văile răsună, câinii latră ca turbați, păsările zburătăcesc și copiii se-nghesuie ca la circ când Remus Slutu se suie pe… moto-roaba sa și pleacă de acasă! Dacă nu știi despre ce este vorba, dar se întâmplă să fii pe uliță și auzi doar zgomotul, poți jura că se apropie, în viteză, o motocicletă de raliu. Însă când va trece pe lângă tine, cu siguranță că îți vor ieși ochii din orbite: un vehicul straniu, cum s-ar zice „nici cal, nici măgar”, ce tractează în spate omul aflat „nici călare, nici pe jos”, ci pe un fel de podișcă, și care conduce „dihania” motorizată ținând-o de coarne! Este lesne de închipuit cam câte cruci și-au făcut tercheștenii, cu cât năduf și-au scuipat cumetrele în sân a „Doamne ferește” și ce record de ochi holbați a înregistrat momentul scoaterii în lume a ineditului mijloc de transport. Și mai apoi, câte invidii a născut printre săteni, când au înțeles cât de utilă este drăcovenia motorizată! „Am făcut-o într-o săptămână”, zice Remus Slutu, inventatorul acesteia. „N-aveam cu ce să aduc apă de la fântână, era greu să cărăm cu brațele pentru că fântâna era departe, și chiar și acum, când s-a mai făcut una aici lângă școală, este greu. Așa, iau bidoanele în moto-roabă și e mult mai simplu! Mă duc cu ea și la moară, am putut să transport și 95 de kilograme de la moară și până aici, acasă. Sunt cam doi kilometri, să zic așa…”, a explicat Remus.
După ce-și face treburile cu ea, bărbatul își parchează moto-roaba în „garaj”, adică într-un colț din atelierul său plin cu scule, aparate și fierătanii. Acolo, la adăpost, Remus ne-a prezentat-o și nouă pe îndelete, după ce a dat o tură așa, de demonstrație, prin ogradă și până la drum, speriind necuvântătoarele cu bârâitul asurzitor garnisit cu țiuitul aprig, strident al claxonului! Pentru că, firește, ca orice vehicul care se respectă, moto-roaba sa are și claxon! „L-am fixat aici, pe unul din mânerele roabei. Tot pe mâner am montat și frâna, că n-ai cum să umbli pe drum fără. În față i-am montat și far pe care îl aprind dacă mă apucă noaptea pe drum. Și bine-nțeles, am dotat-o și cu oglinzi laterale, mă ajută să văd în spate”, spune Remus serios, arătând cu mâna toate doatările despre care vorbește.
„Vor și alții, dar costă vreo mie de lei numai materialele”
După ce și-au revenit din uimire, consătenii lui Remus au realizat cât de folositoare la casa omului este invenția acestuia. Mai în glumă, dar mult mai mult în serios, au fost unii care și-au exprimat dorința de a parca și la ei în bătătură așa o „autoutilitară” neaoșă! Vorba aia, avantajele sunt multiple: nu ocupă prea mult spațiu, deci poate fi garată în orice magazie. Nu necesită înscriere în circulație, deci nici plata vreunei taxe de primă înmatriculare! Fuge mai iute și este mai ușor de mânuit decât căruța cu cai, consumă puțin, nu impune plata vreunei asigurări și nici cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii! În plus, cel care o conduce nu trebuie să-și mai bată capul cu susținerea vreunui examen de circulație pentru că moto-roaba poate fi strunită fără ca „șoferul” să posede… permis de conducere! „Da, ar vrea și alții, numai că prețul este destul de ridicat. Numai materialele, piesele, ajung la aproximativ 1000 de lei”, a explicat Remus. Socoteala e simplă, susține el, la fel de simplă ca și construirea moto-roabei. Nu-ți trebuie decât o roabă normală „pe care o cumperi din comerț cu 150 lei”, plus un motor de moto-scuter „care costă și el cam 400 lei”. „Motorul se montează pe un suport, cu tot cu roată, în partea din față a roabei. Se montează alte două rotițe mici pe cadrul pe care se sprijină, jos, roaba. De mânere se fixează frâna, ca la biciclete. Tot la mâner e și claxonul. Mai dai banii și pe oglinzi, pe fierul din care faci legătura de la roabă la căruciorul din spate pe care stă omul, pe cele două roți care-l susțin, și uite așa se adună la vreo mie de lei. Cel mai greu mi-a fost când am făcut căruciorul din spate, pentru că trebuie cumpănit bine, să nu te răstorni”, a explicat Remus.
I s-a dus buhul în toată comuna!
Meseria de mecanic l-a făcut destul de cunoscut pe Remus în satul său, și mai ales „scamatoriile” pe care zice că le face cu motoarele lui „pe coastă. Îmi plac sporturile extreme, și mai ies cu motocicletele mele pe aici pe dealuri. Toți copiii mă știu. Mai repar ce mai aduc oamenii de reparat, toată viața asta am făcut”, spune el. Dar de când a apărut pe ulițele satului cu moto-roaba, i s-a dus pur și simplu buhul în toată comuna! N-a fost om pe care să-l întrebăm, ieri, cum să ajungem la casa inventatorului, și să nu știe, deși acesta locuiește undeva, departe, într-o casă modestă dincolo de care nu mai e decât pădurea. Acasă la el ne-a întâmpinat Luminița, soția sa, vădit obișnuită cu excentricitățile omului ei și deloc surprinsă de vizita unor ziariști. „Nu-i acasă, e plecat la plimbare, că așa mai iese el. Da-l sun acuma, și vine”, ne-a asigurat ea, invitându-ne în atelierul în care bărbatul își materializează ideile. Adică, în locul de naștere al moto-roabei, parcată la ora respectivă lângă un perete tapetat cu… frumuseți cu rotunjimi naturale dezgolite, deh, să mai îndulcească omului privirea și să-i încălzească inima printre atâtea fiare…
Pe ceilalți pereți, așezate în rânduială, zeci de scule, chei, flexuri, clești, bormașini, ciocane, pile și tot neamul de alte ustensile, iar prin rafturi și sub bancul de lucru, zeci și zeci de piese de schimb. „Mi-a plăcut meseria de mecanic de mic. De pe la 15 ani m-am apucat de ea. N-am făcut școală de calificare, n-am făcut decât opt clase, n-am certificat din ăla de calificare. Dar mă pricep să lucrez orice. Am lucrat vreo doi ani la Focșani la fostul Motocenter. Acum lucrez acasă, aici, în atelier. Din asta și câștig, mai repar motociclete, drujbe, ATV-uri, ce are omul de reparat. Fac modificări la motorete, improvizez… Am de lucru, nu mă plâng”, spune Remus.
De câte ori are ceva mai greu de făcut și nu reușește să se descurce singur, o are alături de Luminița, soția sa. Femeia nu spune nu când este vorba de segmentat, de montat pistoane, etc. Cei doi au cinci copii, trei încă mici, elevi de școală, iar dintre toți, doar unul pare să-i fi moștenit inventatorului talentul. „Fata mea din clasa a IV-a se bagă la lucru cu mine. Știe tot, știe ce chei să-mi dea la mână, nu greșeșete niciodată. Băiatului îi place mai mult să birjărească motocicletele, nu să și repare”, râde Remus.
Elicopterul cu un loc, următoarea apariție pe cerul Tercheștiului!
Remus lucrează, în acest moment, la următoarea sa „drăcovenie” care dacă-i va reuși, va scoate iar din amorțeală viața satului și va ridica de data aceasta, toate privirile consătenilor spre cer! Deși nu vrea să dea detalii ca să nu strice, pesemne, supriza, bărbatul recunoaște însă că lucrează la… un elicopter. „Un elicopter cu un singur loc, să zbor cu el pe aici prin sat”, zice. Explică, râzând, că nu-i va trebui licență de zbor așa cum nici pentru moto-roabă nu-i trebuie permis. „Nu intenționez să zbor prea sus, doar așa la un metru, doi de la pământ. Deocamdată nu dau detalii… Am un model și de abia am început la elice… Sper să îmi iasă și ăsta”, spune, precizând că s-a apucat de construit elicopterul mânat tot de pasiunea sa într-ale mecanicii, și de cea pentru sporturile extreme.
Ei, numai închipuiți-vă cum ar fi să ajungeți prin Terchești într-o bună zi, probabil nu prea îndepărtată, și să vă treziți că deasupra autoturismului dumneavoastră sau, dacă mergeți pe jos, deasupra capului, zboară Remus în deocamdată misteriosul său elicopter! Închipuiți-vă cam cum ar fi să stați în Terchești, să vă duceți la magazin sau la biserică sau oriunde altundeva cu bicicleta spre exemplu, iar alături de ea, să vină unul să-și parcheze… elicopterul! Remus este convins că va veni și vremea aceea. Închis în atelierul său, ambițios și pasionat, el lucrează neobosit pentru ca și acest vis al său să devină realitate. Iar atunci când îl va înfăptui, bine-nțeles că vă vom da de veste!
