Sculpturile lui îți taie, pur și simplu, răsuflarea! Nu știi ce te uimește mai mult: curgerea formelor prelungită dincolo de materie, armonia proporțiilor, expresivitatea… sau pur și simplu zborul frumuseții lor totale, însuflețite! Cert este că în fața lucrărilor lui Vasile Toflea, de 49 de ani, din Cîrligele rămâi fără cuvinte! Privindu-le, ajungi să nu te îndoiești că ele sunt vii, că îți vorbesc! Nu poți să nu simți cum pătrund cu spiritul lor tăinuit în materie, propriul tău spirit, făcându-te să vezi cu inima ceea ce, îndeobște, este invizibil pentru ochi! Sculpturile artistului necunoscut în Vrancea, în România, dar apreciat, premiat și cotat peste granițe, te poartă într-o altă lume, a bucuriei dăruită doar de frumusețea deplină, desăvârșită, care te vindecă instantaneu de tot urâtul cotidian… Măsura fără măsură a talentului lui Vasile Toflea a fost certificată în ianuarie a.c., prin premiul I acordat la prestigiosul concurs Open Art 2014 ce a avut loc la Roma, Italia. Nu este vorba doar de o diplomă obținută, ci și de invitația de a-și expune lucrările în cadrul unei expoziții personale, într-o galerie din centrul Romei, în luna martie. „Dorința mea cea mai mare este, însă, să pot realiza sculpturi care să fie instalate în Focșani, în sensurile giratorii în care încă nu există așa ceva”, a spus artistul.
.jpg)
Cine a spus că marile talente sunt rare, și tot rare sunt cazurile în care ele se recunosc pe sine, mare dreptate a avut! Cu acest gând am plecat din atelierul sculptorului Vasile Toflea, zilele trecute: uimită de incredibilele sale lucrări, contrariată de timiditatea și modestia lui în raport cu ele, și revoltată că un astfel de artist este necunoscut acasă la el, dar premiat și mult apreciat peste hotare!
Cu un fes tras pe creștet și echipat într-un trening, meșterea de zor, alături de soția lui, Cati, la câțiva stupi, în atelierul său de tâmplărie la intrarea căruia flutură drapelul României. Lăsase pentru moment, în atelierul alăturat, sculptura în marmură căreia doar ce-i dăduse formă. Ne-a invitat s-o vedem. „Coborârea de pe cruce… Acum lucrez la ea… Când sculptez, uit de toate…”, a spus, neștiind prea bine cum și de unde să înceapă conversația.
Era evident că nu se pricepe să vorbească despre sine, că-l stânjenește, dar în același timp, că și dorește să povestească despre marea lui dragoste, sculptura. I-am privit mâinile frământate de emoția momentului, degetele atât de sigure de altfel, când mânuiesc dalta, atât de tandre când finisează curbele… Mâini de sculptor care gândesc întotdeauna și urmăresc, parcă, spiritul materialului, așa încât la final, acesta să prindă viață întrupat în propria lui ființă unică, grațioasă, excepțională!
Nu reușea să le găsească locul așa că a început să explice. „Nu știu de la început ce anume voi face. Iau piatra și, în funcție de forma pe care o are, văd o imagine. Și încep să lucrez… Și încet, totul prinde contur”, zice, ca și cum ar fi cel mai simplu lucru din lume!
În atelierul său e ordine desăvârșită: dălțile și ciocanele de toate mărimile, pietrele diamantate, șmirghelul și multe alte scule sunt aranjate milimetric într-un dulap și… într-un frigider stricat. „Am descoperit marmura de când am fost în Italia. De opt ani lucrez în marmură și în tot felul de altfel de pietre… Este mai dificil decât în lemn, se face mult praf, dar omul la care am lucrat în Italia mi-a cumpărat scule foarte bune, 12 mii de euro a dat pe ele, și mi le-a lăsat când am revenit în țară… Lucrez mai mult iarna. Vara plec cu albinele, dar îmi iau bancul de lucru cu mine și sculptez acolo, prin poiene, prin păduri, pe unde ajung”, a mai spus artistul.
.jpg)
Incredibila poveste a devenirii unui artist
Pasiunea pentru sculptură a fost, mai întâi, doar o intuiție născută din admirația pe care i-o inspirau pozele din „Legendele Olimpului” pe care le-a citit în copilărie. Statuile zeilor și zeițelor, colonadele și basoreliefurile templelor antice le-a purtat în minte multă vreme, însă viața și-a urmat cursul, ancorată în realitățile comuniste. Născut în satul Burca, comuna Vidra, din părinți țărani, care l-au crescut simplu și frumos alături de încă trei surori și un frate, Vasile Toflea a luat drumul capitalei ca să învețe o meserie din care să-și câștige pâinea. A făcut școala profesională și s-a angajat ca prelucrător prin așchiere la fostul ISEH din Focșani. „După Revoluție, l-am cunoscut pe Gheorghe Moglan, sculptor din Focșani. E în vârstă acum, e bolnav, dar încă mai lucrează… După ce i-am văzut dălțile lui, atelierul, am știut că trebuie să fac asta și eu și m-am înscris la Școala Populară de Arte. L-am avut profesor pe Tăicuțu. Cât am stat în țară am sculptat numai în lemn, dar la început, primii doi ani a fost foarte foarte greu pentru că nu câștigam bani. Apoi, încet-încet am reușit să fac din sculptură o meserie și să trăiesc din ea”, a spus Vasile Toflea.
A sculptat, pe la bisericile din Vrancea și din țară, catapetesme, scaune împărătești, cruci de Altar, strane, a lucrat în lemn, în lăcașe de cult, adevărate dantelării… În Cîrligele există chiar o troiță și o cruce cu Iisus răstignit, realizate de el. Însă la un moment dat, împins de nevoi, a decis, ca atâția alții, să-și caute norocul peste hotare. Și chiar dacă la început nu credea, chiar l-a găsit! „Am plecat în Italia. Lucram la un patron, la munca de jos, nu cine știe ce. Făceam mortar și-l dădeam la mână la meșter. Totuși, am luat cu mine pozele sculpturilor pe care le făcusem și într-o zi i le-am arătat patronului. Și atunci, omul mi-a făcut acolo, în curtea lui, un atelier. Mi-a făcut un banc de lucru din lemn de măslin, mi-a cumpărat sculele de care aveam nevoie. Sculptam pentru el și mai făceam și diverse lucruri pe lângă casă”, a povestit artistul.
Omul respectiv, care i-a intuit pe loc talentul autentic, care i-a dat girul încrederii sale și care l-a promovat a fost tocmai Pasquale Nardi, un împătimit colecționar. „Acolo am început să lucrez în marmură de toate felurile, în piatră… El o aducea cu camionul, o descărca în curte și eu o lucram. Am făcut acolo peste 200 de piese…au rămas la el, ca și cele aproximativ 40 făcute în lemn. Mi-a organizat expoziții, două la Castelul Gandolfo, unde are Papa reședința de vară, la Primăria Roma, am făcut demonstrații de sculptură într-o piață și-am expus și în alte locații”, a povestit sculptorul.
A făcut senzație la „Premio Roma” și „Open Art 2014”
Se spune că oamenii ce se nasc cu talent își găsesc adevărata fericire doar atunci când ajung să îl folosească. Așa s-a petrecut și cu artistul vrâncean care a lucrat ani la rând, fără întrerupere, mânat doar de pasiune și parcă fără să realizeze el însuși câtă valoare are, câtă valoare dă perfecțiunea, lucrărilor lui. Poate de aceea, în 2009, când s-a clasat pe locul II la competiția „Premio Roma”, secțiunea sculptură, mai că a căzut din picioare! „Nu mă așteptam absolut deloc. Am ajuns acolo și când mi-am auzit strigat numele, mi-a venit rău de emoție, m-am albit la față!”, a spus, zâmbind. „Am câștigat cu lucrarea „Sărutul”. O televiziune din Italia, Mondo Arte TV, a făcut o emisiune cu mine, timp de patru luni de zile, câte o oră pe zi…”, a spus Vasile Toflea. Fotografii ale lucrărilor sale au fost postate în paginile cataloagelor de specialitate, în care a fost cotat drept un artist de valoare.
Iar anul acesta, pe 14 ianuarie, a fost de neegalat de către ceilalți artiști care au expus în cadrul concursului Open Art 2014, el primind premiul I. Lucrarea „Holocaust”, pentru care i s-a decernat importanta distincție, reprezintă suferințele îndurate de cei închiși în lagărele naziste, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Ca și cadou pentru că am câștigat Open Art 2014, o să mi se organizeze în luna martie, o expoziție personală la o galerie din centrul Romei. Este bine pentru că, anul acesta, cred că voi pleca cu albinele în aprilie, așa că îmi rămâne timp”, a precizat artistul ale cărui lucrări au apărut și în colecții publice și private din Germania, Israel și Statele Unite.
Nicio expoziție în Vrancea sau oriunde în România
Sculptorul Vasile Toflea trăiește, acum, în România. Și-a amenajat acasă un atelier, cu credința că și acasă poate câștiga din vânzarea lucrărilor lui. Mărturisește, însă, că deseori i se pare imposibil să răzbească, pentru că prea rar se găsesc oameni care să aprecieze la justa valoare sculpturile sale din marmură astfel încât să plătească suma corectă. „Cine îmi dă mie, aici, câteva mii de euro pentru o lucrare? Nu pot să le vând pe nimic… Totul costă foarte mult, curentul, piatra… Marmura o iau tocmai de la Simeria, este foarte scumpă… Și vă spun sincer că acum am și pretenții de la mine, nu pot să mai fac kitch-uri chiar dacă acestea s-ar vinde foarte bine”, a mărturisit el.
Cu toate că lucrările lui au „rupt gura” urmașilor lui Michelangelo, Vasile Toflea a rămas necunoscut în România, în Vrancea. Aici nu a avut niciodată vreo expoziție deși și-ar dori, și mai mult, spune cu tristețe că „nici în Asociația artiștilor, a sculptorilor din Vrancea nu m-au primit, mi-au spus că nu se poate pentru că nu am studii superioare”.
Cu toate acestea, acolo, în atelierul lui, el va continua să trudească în modelarea materialului pentru că… nu mai poate altfel! Pentru că asta e menirea lui, rațiunea lui de a fi! Va continua să scoată la lumină, din bucata de lemn sau piatră, figura ascunsă. Va continua să-i dea suflet din sufletul lui. Și cu fiecare nouă lucrare, Vasile Toflea va dezvălui lumii înălțătorul spirit tăinuit în materie, povestind, cu fiecare lovitură de daltă, despre armonie și frumusețe, în graiul universal al artei autentice, priceput de toate națiile pământului.
