Într-o pagină electronică de lucru abandonată am găsit următoarea notație: Săptămâna trecută, în ziua de 17 noiembrie 2011 (joi, seara), în cenaclul Salonul literar din Focșani, l-am văzut și ascultat pe Constantin Dușcă (n.22.06.1951, Putineiu, Teleorman) citind o serie de poezii, nepublicate în volum încă. În ultimii ani poetul pare să-și fi propus să trăiască într-o intenționată și crudă uitare, într-un fel de impasibilitate, departe de lumea dezlănțuită a vedetismului literar. Locuiește într-un apartament modest din centrul orașului Focșani, este șomer și în ziua când scriu aceste rânduri poetul se află într-un avion, în drum spre Italia. Soarta care i-a împărțit radical existența – tinerețea în comunism și maturitatea în capitalism – l-a marcat profund și aceste lumi separate nu vor înceta niciodată să se viseze una pe alta în mintea lui, alimentând acest complex al contrariilor care a marcat generațiile noastre.
Aici se termină nota din anul 2011. Între timp, poeziile citite în seara aceea de cenaclu au apărut în volumul Alămuri albastre (Ed.Fundația Culturală Antares, Galați, 2012). Titlul cărții este dat de poemul cu același nume și are următorul conținut: ,,Toată vara/ în fața casei mele/ a cântat o fanfară de zorele/ cu trompete albastre.” Mânat de indispensabila grabă a vieții, nu l-am mai întâlnit pe Constantin Dușcă. Micul lui poem cu zorele dintr-o vară fierbinte și lungă, a rămas în conștiința mea la fel de mult cum trebuie să fi rămas în mințile celor care l-au ascultat în seara zilei de 17 noiembrie 2011. Poemul, scris cu măiestrie și concizie, are în el o emoție filozofică greu de uitat, o tandrețe somnolentă dintr-o amintire fericită.
Poetul Constantin Dușcă a început să publice (în volum) târziu, după revoluție, la o vârstă la care poezia are substanțialitate, devine gravă, eseizată, sfârșind întotdeauna în regnurile superioare ale filozofiei. De-a lungul anilor i-au apărut următoarele cărți de versuri: Poezia citează poeții pe ordin de front (Ed.Revista V, Focșani, 2000) – poate cel mai valoros volum de versuri din creația poetului, Lacrima labirintului (Ed.Salonul Literar, Focșani, 2001), Poeme (Ed.Zedax, Focșani, 2004) – ediție de buzunar, Sărutul umbrei (Ed.Rafet, Râmnicu Sărat, 2004) și Manechin de veghe (Ed.Rafet, Râmnicu Sărat, 2008). S-a bucurat de cronici de prezentare bune, iar dintre acestea aș aminti de aprecierile ușor subiective, dar exacte, făcute de criticul Mircea Dinutz.
Imaginile poetice la CD sunt caracterizate de o lentoare a existenței care ne permite să medităm la profunzimea tainei în general, în timp ce realitatea crudă devine impersonală, exterioară nouă, un decor necesar totuși. Toate poemele lui CD sunt grave, au un sâmbure, o idee, o nestemată împachetată meticulos în cuvinte de o simplitate naivă, lipsite de intelectualism. Universul poetic este unul cu precădere bucolic (câmpia, lanurile de grâu, macii, satul arhetipal, depărtările, cerul cu stelele ș.a.m.d.), din care adie acea seducătoare aromă din Bărăganul de jos, locul unde toate drumurile de țară se afundă într-un fel de infinit sacru. Ei bine, această senzație vegetală o găsim la marii noștri scriitori din Bărăgan, de care CD nu se îndepărtează prea mult: Zaharia Stancu, Fănuș Neagu, Ștefan Bănulescu (în special), Mircea Nedelciu…
Într-o vară, zilnic, în drumul de acasă până la instituția unde lucrez, treceam prin dreptul unei frunze de castan tânăr care se lăfăia obscenă în lumina soarelui, într-un repertoriu inepuizabil de tinerețe și prospețime. Ramura copacului era atât de aplecată, încât era imposibil să nu o văd. Imaginea veselă a foii devenise obsesivă și de fiecare dată când treceam prin dreptul ei o căutam înadins cu privirea să văd dacă este acolo, nevătămată. Acest ritual îmi confirma optimismul, sentimentul unei zile bune. Era ca o flamură verde încărcată de semnificațiile unei izbânzi. Măsuram timpul după această întâlnire fictivă. Totul avea să se sfârșească în noiembrie când, îmbătrânită și apucată de brumă, foaia a căzut. Drama se consumase pesemne în zori, împlinind o sfâșietoare parabolă a uitării. Aceasta poate fi o întâmplare din viața lui Constantin Dușcă.
