Cândva de Paște, gospodinele coceau de dimineața până seara cozonaci frumoși și mari. Îi coceau de joi, că așa era tradiția și era o întreagă sărbătoare când toate vecinele se strângeau la cel mai mare cuptor din sat. Cândva exista TRADIȚIE. „Când eram mică, toți vecinii coceau cozonacii la mine acasă, în cuptorul bunicii. Era un cuptor de cărămidă foarte mare… încăpeau 16 cozonaci deodată. Bunica mea era expertă în potrivirea cuptorului, adică temperatura era întotdeauna perfectă, încât cozonacii nici nu se ardeau, nici nu rămâneau cruzi. Și de fiecare dată îmi făcea și mie un cozonăcel, într-o formă micuță“ , își amintește Mihaela, 45 ani.
Cândva de Paște, ouăle se colorau doar roșii. Culoarea roșie era asociată cu sângele Mântuitorului. Biblia spune că Maica Domnului a așezat un coș cu ouă lângă crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul și acestea s-au înroșit de la sângele curs din rănile lui Iisus. Cândva era CREDINȚĂ. „Pe vremea mea ouăle se vopseau doar cu roșu. Acum au apărut toate culorile posibile și imposibile. Păi ce semnificație are un ou verde sau albastru? Înainte lumea era credincioasă, nu ca acum…înainte lumea respecta ce scria în Biblie“, spune Mărioara, 72 de ani.
Cândva de Paște, lumea era fericită. Cândva era comunicare și înțelegere. Cândva era FERICIRE. „Țin minte că de Paște eram fericită fără motiv. Abia așteptam sărbătorile pascale. Toată lumea din jur parcă era mai caldă, mai deschisă, mai apropiată. Parcă sărbătoarea asta îți umplea inima cu fericire. Lumea în general râdea, era binedispusă, energică. Acum….râd doar în poze“, crede Ioana, 40 de ani.
Cândva de Paște era TIMP. „Când erau copiii acasă la mine, parcă nu trecea așa repede ziua. Mâncam dimineața, mergeam la cimitir cu lumânare la morminte, făceam grătar afară, stăteam și vorbeam, povesteam, ascultam muzică. După ce luam prânzul ne odihneam o oră, două. Ba afară pe iarbă, ba pe canapea în bătaia soarelui, ba în casă cu geamul deschis. Seara ne duceam în vizită la nași…sau veneau musafiri la noi. Aveam timp să mâncăm tot ce făceam. Aveam timp să ne distrăm. Acum, când vin copiii, totul este pe fugă. Nici nu au timp să își tragă sufletul, că pleacă imediat. Pentru că au doar două zile libere, vor să își rezolve toate treburile și să ajungă să-i vadă pe toți cei dragi“, rememorează Sanda, 52 ani.
Cândva de Paște exista PRIETENIE. „Ce vremuri frumoase erau acum 10-15 ani. În ziua de Paște ne vizitau toți, era o agitație toată ziua. Nici nu plecau unii, că veneau alții. Prieteni, colegi, rude, vecini. Acum, cam fiecare stă la el în casă și își vorbesc prin mesaje pe telefon cu cei apropiați“, spune Ionuț, 48 ani.
Cândva de Paște era IUBIRE. „Știu că atunci când eram la părinții mei acasă, totul era învăluit în iubire. Simplul fapt că acea zi ne unea pe toți cei dragi, îți făcea inima să bată mai tare. Atunci erau emoții. Erau sentimente frumoase, se creau amintiri de neuitat. Acum, lumea este rece, tristă și….goală“, este de părere Andreea, 31 ani.
Cândva de Paște era FAMILIA. „Când spun Paște, văd familia în jurul mesei. Eu poate sunt norocoasă că încă am copiii la masă de sărbători, dar văd la vecini, la prieteni, că sunt singuri. Deși copiii au mașini, au liber, tot nu vin la părinți acasă. Se plictisesc, nu mai sunt încântați să-i viziteze. Mai degrabă își petrec timpul cu prietenii de aceeași vârstă cu ei, decât să stea cu rudele mai în vârstă“, crede Rodica, 42 ani.
Toată lumea tânjește după acele vremuri de cândva…
Cândva de Paște era mai frumos, pentru că noi NU eram atât de stresați, îngrijorați, îngândurați, „digitalizați“,obosiți, melancolici, materialiști și comozi…
Și nu uitați ce este cel mai important: HRISTOS A ÎNVIAT!
Nu mai e credinta in Dumnezeu, nu se mai tin traditiile poporului si cele busericesti. Vin din afara cu tot felul de obiceiuri de la altii. Ma intreb, altii iau de la noi?! Tineretul se duce, si ne duce de rapa. Totul e pentru interesul propriu. Cum spunea un sfant parinte. „Batranii ne mai tin, dar va veni vremea când tineretul se va pierde, vor fi rataciti”