Ediția: Marți 4 iunie 2024. Nr. 6641
Ediția: Marți 4 iunie 2024. Nr. 6641

Simpozion despre toleranţa religioasă


    Biserica Adventistă de Ziua a 7-a din Focșani propune un exercițiu de toleranță inter-religioasă, în cadrul simpozionului cu tema „Libertatea religioasă, condiție a armoniei sociale”. Evenimentul va avea loc astăzi (sâmbătă-n.r.), începând cu ora 10.30, la Biserica Adventistă din Dumbrăveni. Sunt invitați să ia parte numeroși reprezentanți ai autorităților județene, dar și preoți ortodocși și catolici. Cu toții vor participa la dezbateri deschise care au rolul de a îmbunătății relația dintre membrii tuturor cultelor și religiilor. „Scopul programului este de a promova o atitudine constructivă în comunicarea dintre cultele religioase, pe de o parte, și între biserică și stat, pe de altă parte, fără a se pierde identitatea bisericilor și principiul separării dintre biserică și stat. Asta deoarece încă mai sunt persoane suspicioase care atunci când întâlnesc o persoană cu alte convingeri religioase reacționează punând un scut. La modul practic, ne dorim ca eticheta confesională pe care o purtăm să nu fie o barieră în dialogul interuman”, au precizat oficialii Bisericii Adventiste de Ziua a 7-a din Focșani.
    Coordonatorii simpozionului „Libertatea religioasă, condiție a armoniei sociale” sunt pastorul adventist Bogdan Platon și Sergiu Macovei, director al departamentului Libertatea Religioasă, Conferința Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?