Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Johnny Depp vrea să cumpere un conac din Marea Britanie


   Johnny Depp, care s-a logodit recent cu actrița Amber Heard, își dorește să cumpere un conac, situat pe o proprietate din Somerset, Anglia, evaluat la suma de 15,6 milioane de euro (13 milioane de lire sterline). Considerat una dintre cele mai impunătoare clădiri din Anglia, conacul are 12 dormitoare, opt băi și este situat pe proprietatea Hadspen, întinsă pe o suprafață de aproximativ 344 de hectare, cu grădini și o pădure pentru vânătoare. Proprietatea Hadspen din Castle Cary, Somerset, a aparținut familiei Hobhouse, din 1785, și a fost scoasă recent la vânzare, pentru o sumă cuprinsă între 12 și 13 milioane de lire sterline, conform westernmorningnews.co.uk.
   Johnny Depp și Amber Heard își doresc copii, ceea ce explică și intenția actorului de a cumpăra o proprietate atât de întinsă. „Johnny își dorește foarte mult să fie tată. Amber refuză să aibă copii înainte de căsătorie, motiv care s-a aflat, parțial, în spatele cererii în căsătorie”, a declarat o sursă pentru revista Now.
Amber Heard și Johnny Depp s-au întâlnit prima dată în 2011 la filmările peliculei „Jurnalul unui băutor de rom”, dar au început o relație abia în 2012, după ce actorul american a încheiat relația de 14 ani cu Vanessa Paradis, cu care are doi copii. Relația dintre Johnny Depp și Amber Heard, care a declarat că este bisexuală, nu a fost mereu lipsită de probleme, aceasta punând, la un moment dat, capăt idilei lor după ce a decis că vrea să fie singură. Logodnica actorului american a fost surprinsă purtând un inel de logodnă pe 26 ianuarie, în timpul unui eveniment caritabil din Anherm, California, unde a asistat la un recital al lui Johnny Depp.
   Johnny Depp și Vanessa Paradis – care au împreună doi copii: Lily Rose, de 14 ani, și Jack, în vârstă de 11 ani – s-au despărțit în iunie 2012, după 14 ani de mariaj și la finalul mai multor luni de speculații cu privire la destrămarea relației lor. Johnny Depp este considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema din generația sa, alături de George Clooney și Brad Pitt. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?