Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Stop campaniei de vaccinare antigripală!


    Campania de vaccinare antigripală gratuită s-a încheiat. Ieri, în cadrul unei videoconferințe, ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu a anunțat încheierea acestei campanii, motivul fiind acela că circulația virusurilor antigripale a fost mică anul acesta, în România. La nivel național au fost înregistrate 23 de cazuri de gripă, dintre care trei doar în județul nostru.
    În cadrul campaniei de vaccinare din această iarnă, au fost imunizați aproximativ 10 mii de vrânceni, în stocurile medicilor de familie mai fiind aproximativ 600 de doze. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vrancea ne-au declarat că nu au primit, încă, nicio adresă care să anunțe că această campanie a fost oprită. Cel mai probabil, dozele de vaccin antigripal vor rămâne la medicii de familie, în condițiile în care ministrul Nicolăescu a anunțat că medicii pot vaccina în continuare persoanele care se arată interesate.
    În cadrul campaniei de vaccinare au fost imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copiii și bătrânii instituționalizați, personalul medical, precum și gravidele. Ca în fiecare an, campania de vaccinare s-a derulat prin cabinetele medicilor de familie și în spitale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?