Un public rarefiat, dar cărunt și cunoscător, a asistat ieri la conferința publică „Despre… starea culturii” susținută de scriitoarea Gabriela Adameșteanu, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani, cu ocazia Zilei Culturii Naționale și a poetului Mihai Eminescu. O prezență plăcută, caldă, modestă și familiară, Gabriela Adameșteanu i-a captivat pe puținii focșăneni iubitori de cultură adunați în sala Ateneului, cu amintirile și experiențele sale personale care o leagă de marele poet național, dar și de literatura și cultura română. Aflată pentru prima oară la Focșani, scriitoarea a sesizat publicul nu foarte numeros, spunând totuși, că aceasta este o tendință generală, atât la noi cât și în străinătate. „Nu întotdeauna este atât de incitantă o conferință culturală, cu toate acestea este destul public aici. Din experiența mea, nici în străinătate nu se rup ușile la o întâlnire culturală. În schimb, la noi pare ceva plicticos și formal, cu o investiție minimă, sărbătorirea unui scriitor, față de alte țări, cum ar fi Franța, de exemplu, unde pregătirile încep cu un an înainte”, a început conferința Gabriela Adameșteanu. La câteva minute după începerea conferinței, sala a fost cuprinsă de rumoare la intrarea unui „pluton” de tineri de liceu.
Gabriela Adameșteanu și-a structurat discursul în două părți: prima despre personalitatea și viața marelui poet și a doua despre însemnătatea culturii și literaturii naționale. Scriitoarea a mărturisit publicului câteva amintiri personale, din copilăria sa, care au legat-o de poezie și de Eminescu. Gabriela Adameșteanu a povestit despre copilăria petrecută la Pitești, locul în care exista închisoarea unde s-au petrecut torturi inimaginabile, dar despre care, copil fiind, își imagina, trecând pe lângă zidurile ei, că este un castel. În acei ani, la o vârstă foarte fragedă, fiind un copil precoce, a început să învețe opera eminesciană. „În acei ani, Eminescu era o prezență constantă pentru mine. Eram un copil cu o memorie excelentă, la 5-6 ani știam «Luceafărul» pe dinafară. Eram ca un aparat mecanic, nu știam ce recitam și deseori spuneam poezii și în fața musafirilor, până când, într-o zi, m-am blocat. De aceea, foarte târziu am înțeles, am descoperit semnificațiile «Luceafărului». Nu există un autor mai apropiat de sufletul meu decât Eminescu”, a spus ea.
Scrisorile dintre Eminescu și Veronica Micle, într-un seif din Elveția
În amintirea lui Eminescu – omul, scriitoarea a citit câteva scrisori dintre Eminescu și Veronica Micle, amintind, pe scurt, și istoria interesantă a documentelor, 103 scrisori trimise de Eminescu și 90 ale Veronicăi Micle. Veronica, care s-a sinucis imediat după moartea lui Eminescu, a avut două fete cu soțul său mult mai în vârstă decât ea și, la trei generații după moartea ei, scrisorile au fost păstrate. Acestea erau depozitate într-o bancă din Elveția, când strănepoata Veronicăi, căsătorită cu un senator italian, a permis publicarea lor. „150 de ani s-a tot scris despre relația dintre Eminescu și Veronica Micle, făcându-se diverse speculații. Scrisorile i-au uluit pe istoricii literari, care au văzut cât de serioasă era relația lor, una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din literatura română”, a mai spus Gabriela Adameșteanu.
Gabriela Adameșteanu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, este una dintre cele mai cunoscute scriitoare din România, cunoscută deopotrivă pentru calitatea scriiturii sale literare, dar și pentru că reprezintă modelul românesc al scriitorului implicat în societate. Eseist, jurnalist și membru marcant al Grupului pentru Dialog Social, Gabriela Adameșteanu s-a implicat în nenumărate inițiative civice, menite să sprijine democratizarea vieții publice și politice în România post-comunistă. Evenimentul de aseară a fost organizat de Ateneul Popular împreună cu Direcția pentru Cultură Vrancea, în parteneriat cu Asociația Culturală „Duiliu Zamfirescu” și Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia”.
