Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Beyonce a scris un eseu despre egalitatea dintre sexe


   Cântăreața Beyonce a scris un eseu despre egalitatea dintre sexe în cadrul unei inițiative lansate de Maria Shriver, soția actorului Arnold Schwarzenegger. 
   Beyonce este convinsă că femeile nu primesc salarii la fel de mari ca bărbații și spune că această problemă trebuie discutată. „Trebuie să încetăm să mai credem în mitul egalității dintre sexe. Nu este încă un fapt real. Astăzi, femeile reprezintă jumătate din forța de muncă din Statele Unite, dar o femeie câștigă în medie doar 77% din câștigul mediul al unui bărbat american. Până când femeile și bărbații vor spune că acest fapt este inacceptabil, lucrurile nu se vor schimba. Bărbații trebuie să ceară ca soțiile, fiicele, mamele și surorile lor să câștige mai mult – în funcție de pregătirea lor profesională, nu de sexul lor. Egalitatea va fi atinsă atunci când bărbații și femeile vor primi salarii egale și un respect egal”, a scris Beyonce.
   Raportul include și un articol scris de actrița Jennifer Garner despre problematica sărăciei care afectează multe familii americane și un eseu intitulat „Empowering Latinas” scris de actrița Eva Longoria. Printre celelalte articole incluse în raport se numără un eseu scris de jucătorul de baschet LeBron James, care vorbește despre perioada de sărăcie din copilărie și despre eforturile depuse de mama lui pentru a-și crește copiii, dar și un articol despre traficul de carne vie semnat de actrița Jada Pinkett Smith.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?