Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

23 iulie, zi aniversară pentru ISU Vrancea


   Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Anghel Saligny” Vrancea va fi în sărbătoare pe data de 23 iulie. În Monitorul Oficial al României numărul 6 din 7 ianuarie 2014 a fost publicat Ordinul Ministrului Afacerilor Interne numărul 179 din 23 decembrie 2013 privind recunoașterea oficială a acestei zile aniversare. ISU Vrancea este a doua stuctură din România de situații de urgență care are o zi aniversară.
    Ziua de 23 iulie are o însemnătate aparte pentru pompierii vrânceni, întrucât la această dată, în 1862, a avut loc unificarea celor două Comenzi de foc ale Focșanilor Munteni și Focșanilor Moldoveni, sub conducerea unui singur comandant. Anterior, în orașul de pe Milcov au existat două comenzi de pompieri: una în Focșanii Moldoveni (ținutul Putna) și cealaltă în Focșanii Munteni (județul Râmnicul Sărat).
    Potrivit documentelor din fondul arhivistic gestionat de Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale, la 9 septembrie 1859, în timpul uneia dintre ședințele Comisiei Centrale de la Focșani, Mihail Kogălniceanu a prezentat moțiunea referitoare la unificarea celor două orașe surori. În moțiune, el evidențiază consecințele nefaste ale existenței nefirești a două municipalități, două poliții, două școli și a tot atâtea comenzi de pompieri. În opinia sa, unificarea orașului Focșani nu se putea face fără unificarea acestor instituții. Acest deziderat avea să fie îndeplinit la 23 iulie 1862, când Ministeriul din Intru a dat Ordonanța 1548, în baza căreia, în urma unificării celor două unități de dincoace și dincolo de Milcov, comandant unic a devenit căpitanul Dimitrie Petrov.
    În aceeași zi, se dădea publicității Jurnalul Consiliului Municipal al orașului Focșani, referitor la unificarea Comenzii de foc: „…Consiliul municipal văzând necesitatea ce urmează ca și comenzile de foc să se întrunească și să fie sub administrarea unui comandir neputând a măi dăinui de aci înainte separate. Astăzi, la 23 iulie anul 1862, a decis ca așa precum comanda Focșanilor de dincolo de Milcov se găsește pusă pe picior de disciplină și în bună regulă să se dea și Focșanilor de dincoace de Milcov tot sub îngrijirea domnului căpitan Dimitrie Petrov, comandirul pompierilor de dincolo, ca să o reguleze după instrucțiile ce are de la superiorii Domniei Sale. Cu aceasta însă ca ținerea ei până la finele anului să se urmeze numai cu fondurile prevăzute prin bugetul acestui an, nefiind putință de cheltuieli mai mari peste cele prevăzute”. Documentul a fost semnat de M. Ionescu, N. Hagi Neculae și D. Fotescu, membri ai municipalității unite a orașului Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?