Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Parastas de un an pentru Arhiepiscopul Epifanie


    La un an de la trecerea la cele veșnice a Arhiepiscopului Epifanie, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va oficia mâine, începând cu orele 9.30, Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău, „împreună cu părinții consilieri, stareți, protoierei, cu participarea starețelor, profesorilor și elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox «Chesarie Episcopul», precum și a credincioșilor„, după cum se precizează într-un comunicat.
    În document se mai arată că „la final, va fi săvârșită slujba parastasului pentru fostul arhipăstor al Eparhiei de la Curbura Carpaților, mutat la Domnul în ziua de 7 ianuarie 2013”.
    ÎPS Epifanie a încetat din viață în 7 ianuarie 2013, în timp ce se deplasa spre Mănăstirea Brazi din orașul Panciu. Arhiepiscopul suferea de afecțiuni cardiace de mai multă vreme și se afla sub tratament de specialitate, iar cauza decesului a fost embolia pulmonară. Fostul arhipăstor a fost înmormântat în Catedrala Arhiepiscopală din Buzău, la funeralii participând aproximativ două mii de credincioși, dar și peste șapte sute de preoți, monahi, înalți prelați din toată țara, precum și politicieni și reprezentanți ai autorităților locale din Buzău și Vrancea. Arhiepiscopul Epifanie împlinise 80 de ani la jumătatea lunii decembrie 2012.
    Înalt Preasfințitul Părinte Ciprian a fost întronizat duminică, 10 martie 2013, ca Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, în cadrul unei ceremonii religioase care a avut loc la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău. Ceremonia de întronizare a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în prezența Sfântului Sinod, a aproape 5.000 de credincioși și fețe bisericești. El fusese ales Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, prin vot secret, de Sfântul Sinod, la data de 28 februarie 2013.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?