Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Femeia care a suferit un accident cerebral la volan, paralizată pe partea stângă a corpului


   Femeia de 50 de ani, din Suraia, care a provocat un accident rutier, luni după amiază, după ce a suferit un accident vascular, are paralizată partea stângă a corpului. Potrivit medicilor din cadrul Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Focșani, diagnosticul pus femeii este „hemiplegie stângă cu debut ictal, AVC (n.r. – accident vascular cerebral) recent de emisferă dreaptă, HTA (n.r. – hipertensiune arterială) obezitate„. În prezent, femeia este internată în Secția de Neurologie, iar medicii ne-au precizat că starea ei este stabilă.
   Reamintim că luni după amiază, în apropierea sensului girator de la Casa Cărții, Elenei Statatchi, care conducea o Toyota Rav 4, i s-a făcut rău. După ce a trecut de intersecție, pe strada care duce spre Colegiul Național Unirea, aceasta a pierdut controlul mașinii, a trecut peste un scuar, a distrus un lampadar și un indicator, iar mașina s-a oprit într-un alt autovehicul, parcal regulamentar. Șoferița a fost preluată de un echipaj al Ambulanței și transportată la spital. Polițiștii au întocmit dosar penal de cercetare și fac în continuare verificări pentru a stabili cu exactitate cauzele care dus la producerea acestui eveniment rutier.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?